Deputatul Daniel Constantin a declarat astăzi că Victor Ponta va face un anunţ în maxim o lună de zile şi va spune dacă se alătură formaţiunii Pro România.
„Am vorbit multe, o să vă spună dânsul. Victor Ponta e un politician foarte bun şi o personalitate puternică. Un astfel de anunţ cu siguranţă trebuie să îl facă dânsul. (…) O astfel de decizie majoră trebuie să vină din partea domniei sale. Haideţi să mai aşteptăm câteva zile, o lună de zile şi dânsul cu siguranţă îşi va anunţa viitorul. A spus că nu mai este în PSD cu regret. Cred că în scurt timp va face un anunţ”, a declarat pentru AGERPRES Daniel Constantin, la Jina, întrebat dacă fostul premier se va înscrie în noua formaţiune politică.
Daniel Constantin a lansat la finalul lunii mai partidul PRO România, sub sloganul #altfel, la un eveniment desfăşurat pe terasa unui hotel, în prezenţa a mai multor zeci de persoane.
Azi, Daniel Constantin a fost prezent în comuna Jina, la un festival cu o tradiţie de 47 de ani, la care au participat ciobani din patru judeţe – Sibiu, Alba, Vâlcea şi Argeş.