Întâlnirea de astăzi dintre președintele clubului FC Hermannstadt și primarul Astrid Fodor a fost „constructivă“. Dani Coman și-a expus punctul de vedere cu privire la sprijinul pe care îl poate acorda municipalitatea și consideră că a „găsit înțelegere din partea doamnei primar Fodor“
- Articol de Dan GREAVU
„Așa cum am informat publicul în cadrul unei emisiuni televizate, astăzi am avut o întâlnire informativă cu doamna Astrid Fodor, primarul Sibiului. Precizez că domnia sa a cerut această întrevedere, ca reacție a intervenției mele de la finalul meciului de luni cu F.C.Botoșani. Pe lângă acest caracter informativ/ profesional, pot spune că pe parcurs întâlnirea a dobândit o latură constructivă. Am avut ocazia să expun unele situații de bun augur pe care alte cluburi sportive din România le exercită, în condiții de bună practică și de transparență. În toate cazurile expuse vorbim despre echipe care au reușit performanțe notabile în sportul românesc, asta fiindcă au avut asigurată liniștea financiară. Am apreciat faptul că toate argumentele expuse mi-au fost ascultate și luate la cunoștință pentru a fi analizate. Consider că am găsit înțelegere din partea doamnei primar Fodor și am convingerea că după această întâlnire situația A.F.C.Hermannstadt se va îmbunătăți în viitorul apropiat.
Mergem înainte! Sibiul are fotbal și va avea!”, a transmis Dani Coman, prin intermediul paginii de socializare a FC Hermannstadt.