Sibianul care, în fiecare an, de 1 Decembrie, duce tricolorul pe Marele Zid Chinezesc, povestește, în exclusivitate pentru Mesagerul de Sibiu, cum este viața unui român în China. Jurnalistul Dan Tomozei trăiește la Beijing de peste 11 ani, unde lucrează pentru secţia de limbă română din cadrul Radio China Internaţional – China Media Group. Acolo și-a întemeiat o familie, alături de o româncă, împreună având două fetițe care urmează sistemul de educație chinez.
Mesagerul de Sibiu: Ești de peste 11 ani în China. Cum a fost primul contact cu China, care a fost impactul?
Dan Tomozei: Privind în urmă, China de atunci are destul de puține legături de imagine și dezvoltare cu realitatea de azi. În dimineața în care am ajuns la Beijing, era destul de devreme și încă întuneric, am fost surprins de două aspecte: iluminatul public și mașinile care curățau arterele rutiere, încă libere. Nu aveam încă imaginea reală a orașului cu peste 20 de milioane de locuitori. De la Sibiul cu 150 de mii de locuitori, afectat de criza economică, în care începeau să fie luate măsuri inclusiv pentru scăderea consumului la iluminatul stradal, pasul făcut în Beijing a fost similar trecerii printr-o poartă a timpului.
În cele câteva zeci de kilometri parcurși cu mașina de la aeroport, la hotel, am fost permanent uimit de uriașa discrepanță dintre imaginea Chinei din presa românească și occidentală și imaginea realității.
La aeroport am fost așteptat de un coleg chinez vorbitor de română și de șoferul chinez care întreba mereu dacă nu sunt obosit, dacă nu vreau să dorm, iar pe coleg îl întreba frecvent de ce vorbesc atât, neștiind că întreb și cer explicații legate de tot ceea ce vedeam la ora la care Beijingul se trezea. Era după ora 4 dimineața, însă în parcuri și pe marile trotuare ale bulevardelor vedeam sute de oameni, majoritatea de vârsta a doua, a treia, care făceau sport, care deși lumina zile abia se instala, foloseau aparate de sport sau jucau tenis de masă. Ulterior, aveam să înțeleg că acesta este unul dintre argumentele longevității chinezilor, dar mai mult un argument pentru capacitatea de rezistență a lor în fața pandemiei Covid-19, concretizată în special în numărul mic de decese.
Nu în ultimul rând, am fost uimit de dimensiunea orașului, de dimensiunea bulevardelor, a rețelelor de transport. Toate acestea sunt gândite și dezvoltate de așa manieră încât nu resimți presiunea umană. Repet, trăiesc într-un oraș cu peste 20 de miloane de locuitori și nu este cel mai populat oraș al Chinei.
Mesagerul de Sibiu: Care au fost dificultățile pe care le-ai întâmpinat în procesul de acomodare?
Dan Tomozei: În mod evident, nu au existat dificultăți. Poate și pentru că îmi doream să plec din România. Eram extrem de determinat să schimb ceva în viață. Îmi amintesc că în cadrul primei întâlniri cu directorul departamentului de limbă română, domnul Wu Min, un chinez care cunoaște și simte limba română la nivel de jargon, am fost întrebat cât vreau să stau în China. I-am răspuns că am venit ca să nu mai plec. Replica a venit instantaneu: „Bine. Atunci trebuie să îți găsim o chinezoaică. Deja ești prea bătrân ca să nu fii căsătorit!“
Dacă este un lucru real între multe care se scriu în presa din România, care preia prin traducere mass media occidentală, acela este că aici trăiesc într-o lume cu totul diferită de ceea ce știm noi ca europeni că înseamnă lumea. Calmul, răbdarea, educația chinezilor și relația strânsă în cadrul familiei face absolut totul să fie diferit. Aici se știe că ori te îndrăgostești de China la prima vedere, ori nu o vei iubi niciodată. Pentru că, în funcție de ceea ce vrei să vezi, poți găsi o mie de motive să placi sau să nu placi China. Dar, cum să nu placi o țară cu o istorie de peste 5.000 de ani, țară care își valorizează și promovează cultura și valorile naționale, țară care, chiar și străin fiind, te face să te simți mândru pentru că ești martor, pentru că trăiești evenimente unice la nivel planetar.
Îți voi da doar câteva exemple. Când am ajuns în China, la finalul anului 2010, țara avea câteva sute de kilometri de cale ferată de mare viteză, adică trenuri care rulau cu peste 300 de kilometri pe oră. Acum, după 11 ani, China are peste 35.000 de kilometri de cale ferată pe care se rulează cu 350 de kilometri pe oră. De asemenea, când am ajuns la Beijing, capitala avea nouă linii de metrou, iar astăzi sunt 17 linii. Aș putea să vorbesc despre programele spațiale care, prin inteligența chineză, au dus China pe Lună, pe Marte, au făcut din China singura țară care deține o stație spațială proprie de unde sunt ținute inclusiv cursuri de fizică pentru elevii din întreaga Chină, cursuri transmise în direct prin intermediul Internetului.
De asta spun, dacă ești interesat de realitate, de tot ceea ce înseamnă China esențială de azi, nu ai cum să nu te acomodezi ușor. Iar asta au făcut-o aproape 850 de mii de cetățeni ai lumii care trăiesc aici, România fiind între statele cu cel mai mic număr de rezidenți.
Mesagerul de Sibiu: Cum e sa lucrezi ca jurnalist în China, comparativ cu practicarea aceleiași profesii în România?
Dan Tomozei: Privită cu detașarea și înțelegerea realităților locale, chestiuni obligatorii, trebuie să admiți că presa din China este una extrem de profesionistă și deloc prăbușită în scandalul, superficialul și temele minore care domină nu doar presa din România.
Mass media este o altă latură a societății chineze reglementată și aflată sub supravegherea statului, așa încât în presă nu poate lucra oricine, așa cum se întâmplă la noi. Pentru că, înainte de orice, aici presa nu este o afacere din care să produci profit oneros, nu este un mijloc sau un instrument prin care să urmărești diverse scopuri. Cred că ar merita făcută o analiză comparativă despre ce înseamnă presa din China și presa din România, de la nivel profesional, valoric, până la nivelul instrumentelor la care ai acces pentru a-ți face meseria.
Îți voi da câteva linii directoare pentru a înțelege ce înseamnă presa din China, iar concluziile le vei extrage singură.
Aici nu poți ajunge să lucrezi în presă doar pentru că ai un microfon, un telefon inteligent și încropești un fals studio TV. În volumul „Statul în Secolul XXI – Modelul chinez“ am intrat în detalii, inclusiv legislative, privind modul în care funcționează mass media chineză. Aici ești jurnalist dacă ești membru al uneia dintre asociațiile de jurnaliști care, la rândul lor, se află sub umbrela Asociației Jurnaliștilor din Întreaga Chină. Acestea îți evaluează și vizează, anual, activitatea și legitimația de jurnalist.
Apoi, pentru a ajunge să deții o poziție de coordonare sau de conducere trebuie să parcurgi ani, etape, diverse examinări care nu țin neapărat de latura politică, iar în cele din urmă trebuie să fii recunoscut de breaslă ca profesionist capabil să coordonezi o secție, o redacție, o instituție de presă. China are mii de publicații, prin urmare și o adevărată armată de oameni care lucrează în presă, de la nivel central, provincial, regional și local.
Mai trebuie să fac o subliniere, pentru că în lectura presei din România și Occident mă izbesc mereu de analiști, comentatori, specialiști, experți, care se exprimă inclusiv pe subiecte legate de China, Rusia, Asia, dar care este cert că nu au nici cea mai mică legătură sau competență, necum bunul simț să nu emită judecăți de valoare dominate de prejudecăți, obsesii personale și formule preluate. Prin comparație, în presa chineză găsești opinii exprimate exclusiv de specialiști în domeniile aflate în atenție și dezbatere, specialiști care au titluri si grade academice, oameni activi și recunoscuți la nivel național și internațional în domeniile lor de activitate.
Nu pot imagina ce ar fi fost în China dacă în presa de aici ar fi apărut zilnic acele persoane fără legătură cu virusologia și problemele pandemiei, acele persone care au făcut atât de mult rău României în ultimii doi ani, care au indus în români frica și în final au contribuit la dezastru general promovat de guvernele de la București.
Ca să închei, aici poți să faci presă dacă ai competență și probezi asta, ești liber să deschizi site-uri, bloguri, dar în egală măsură răspunzi civil și penal pentru tot ceea ce promovezi fără responsabilitate și probe, mergând până la condamnări cu detenția. Trebuie știut că în China nu este respinsă critica, singura condiție fiind ancorarea în realitate și echilibru.
Mesagerul de Sibiu: Care sunt, în opinia ta, diferențele majore între societatea asiatică – în speță chineză și societatea europeană – românească?
Dan Tomozei: Diferențe sunt date de filozofia de viață. Și aici, și acasă, banul contează, însă aici viața este strâns legată de evoluția naturii, de anotimpuri, de tradiții. Asta chiar dacă locuiești într-un zgârie-nori sau într-un vechi hutong.
Un alt aspect extrem de important este strâns legat de familie. Cei străini de realitățile chineze vorbesc despre această țară ca fiind una comunistă, fără să cunoască o realitate simplă și la îndemână: China are doar 8% membri de partid. În aceste condiții, liantul societății este familia și relațiile de familie extrem de strânse, unde bătrânii sunt lideri, iar copiii până ajung la școală sunt împărați răsfățați. Insist pe familie pentru că acolo, în mod absolut, se reglează societatea chineză, până să apară autoritatea sau aplicarea legii. Am explicat acest mecanism social în lucrarea „ Statul în secolul XXI – Modelul chinez“, lucrare unde am detaliat relațiile de familie, sub diverse aspecte, de la căsătorie, până la superstiții.
Fără îndoială, o altă diferență majoră este aceea a încrederii societății în lideri. Statistici realizate de Bloomberg arată că peste 92% dintre chinezi au încredere în sistemul de guvernare de la Beijing. Încrederea asta înseamnă că, dacă mergi la orice instituție de stat, găsești soluția, rezolvarea, fie că vorbim de poliție, spital sau școală. Nu trebuie înțeles că vorbesc despre un sistem perfect, ci de un sistem care se perfecționează și caută să fie cu adevărat în slujba oamenilor, fiecare știind cu claritate unde îi este locul.
Pentru a finalaliza răspunsul, mai subliniez că în China nu toată lumea face și nu se pricepe la politică, așa cum se întâmplă în România. Aici oamenii au treabă, au probleme, au spre ce să își canalizeze energiile, pe fondul unui sentiment de mândrie națională încurajat și cultivat de stat.
Mesagerul de Sibiu: Fetițele voastre urmează sistemul educațional de stat, în limba chineză? Cum e sistemul de învățământ acolo, comparativ cu cel din România?
Dan Tomozei: Da. Ilinca și Smaranda merg la grădiniță în sistem de stat, un sistem care seamănă foarte mult cu sistemul românesc de dinainte de 1990, cu mențiunea că aici, încă de la grădiniță, educația este plătită. Fac excepții cazurile sociale.
Aici, copiii merg la grădiniță după împlinirea vârstei de trei ani, iar opțiunile sunt extrem de diverse, atât în cadrul sistemului de stat, cât și în cel privat, extrem de dezvoltat și cu ramificații și modele în sistemele europene sau americane de educație.
Un specific al sistemului de educație chinez este contactul permanent educator, profesor, părinte. Este un contact zilnic, prin care sunt reglate aproape în timp real problemele care solicită o rezolvare. Aici se află o parte din explicația pentru performanța sistemului educațional intern din China.
Observ pe Internet o sumedenie de aberații legate de sistemul educațional și de evaluare din China, dar nu ai cum să reacționezi și să răspunzi. Pasionații pentru dictaturi trebuie să știe sau să încerce să rețină că principala bogăție a unei familii de chinezi este copilul sau copiii. Protejarea lor este strâns legată de educația pentru viitor, pentru că atâta timp cât părinții copiilor trăiesc, aceștia sunt principali ghizi în viață, chiar dacă copiii ajung să aibă la rândul lor copii.
Mesagerul de Sibiu: Cum este perceput, de către chinezi, un român care trăiește și lucrează în China, alături de familie?
Dan Tomozei: Am să îți spun că după atâția ani aici sunt român, pentru ca în România să fiu catalogat drept chinez. Am șansa să lucrez și să fiu în contact cu româniști chinezi, cu unii dintre cei mai străluciți vorbitori de limba română din China, de la traducători, la diplomați, de la jurnaliști, la artiști din diverse domenii, oameni care au construit relația de prietenie cu România. În aceste condiții, aici sunt acasă, între adevărați prieteni.
Apoi, în cadrul instituției, sunt într-un mic babilon, cu câteva mii de colegi chinezi și câteva zeci de colegi din întreaga lume, cu toții asigurând activitatea pe cele 65 de limbi și dialecte acoperite de Radio China Internațional – CMG. Este un alt argument care mă face să nu resimt o anume izolare relațională.
Pe de altă parte, memoria chinezilor este una funcțională, vie, profundă. Oriunde am mers în întinsul Chinei și am spus că sunt român am atras simpatie și prietenie, pentru că aici România are puternice reverberații istorice și de tradițională prietenie. Dacă în ultimii ani la București au ajuns să decidă indivizi lipsiți de memorie și respect pentru prieteni, este o temă pe marginea căreia mă aplec adesea, cu ochi extrem de critic, în articolele mele.
Mesagerul de Sibiu: În Asia acum este sărbătorit Anul Nou Chinezesc. Cum se vede această sărbătoare prin ochii unui român care trăiește acolo? Cu ce diferă, dacă diferă de Anul Nou pe care îl sărbătorim noi?
Dan Tomozei: Anul Nou chinezesc este o poveste de eveniment care, din nou, are în centru familia și reunirea familiei după un an de muncă. În mod evident, nu toți cei peste 1,4 miliarde de chinezi reușesc să se întrunească în familii, însă, chiar și în pandemie au fost înregistrate între 1,18 și 1,7 miliarde de călătorii în cele 40 de zile pe cât este extins Festivalul Primăverii, în interiorul căruia este marcat Anul Nou chinezesc.
Principala legătură între acest eveniment și sărbătorile tradiționale românești poate fi făcută cu Sărbătoarea de Paște. Modul în care se calculează ziua în care cade Anul Nou chinezesc, după calendarul tradițional agricol lunar, și modul în care se calculează ziua de Paște, sunt extrem de apropiate. După mai bine de 11 ani, pot să confirm că vremea se schimbă în mod real din dimineața zilei de Anul Nou chinezesc, când se intră în noua Primăvară, la fel cum din dimineața de Paște, natura capătă o altă dimensiune și profunzime.
Altfel, ca și acasă, de Anul Nou chinezesc mesele sunt bogate, sunt organizate petreceri și reuniuni, vizite și mici excursii, pentru că Anul Nou chinezesc este celebrat timp de 14 zile, fiecare zi având o semnificație anume, totul, așa cum am spus, în interiorul celor 40 de zile cât durează Festivalul Primăverii sau Chunyun cum spun chinezii.
Mesagerul de Sibiu: Tu și familia ta sărbătoriți Anul Nou Chinezesc? Cum?
Dan Tomozei: Da, mai ales că acum pentru fetițe este o mare bucurie să participe la diverse momente și pregătiri, dar mai ales pentru că ele vorbesc și înțeleg destul de bine limba chineză, fiind bine adaptate modelelor locale.
În primul rând împodobim intrarea în casă și pereții cu mesaje tradiționale de protecție și bun augur. Apoi, în funcție de an, cumpărăm simbolul tradițional și explicăm fetelor ce rol are și care sunt caracteristicile, spre exemplu tigrului din acest nou an.
Evident, nu lipsește masa tradițională pentru care pregătim și mâncare românească, dar ținem cont și de aspectele tradiționale chineze. Aici, de Anul Nou trebuie să mănânci tăiței, care sunt simbolul longevității, colțunași, care sunt simbolul norocului, pește – semn al inteligenței… sunt multe produse din bucătăria chineză, la care se adaugă Baijiu, un tip de vin alb sau binecunoscuta Maotai… să-i spunem o soră de departe a pălincii.
Nu în ultimul rând urmărim Gala de Anul Nou transmisă de televiziunea centrală din China, un spectacol TV urmărit anual de peste două miliarde de oameni din întreaga lume. Este un spectacol transmis în noaptea de revelion, de trecere de la un an la altul, în care sunt prezente cele mai iubite vedete și personalități chineze, în care este făcută o trecere în revistă a celor mai importante evenimente și realizări de peste an. În spectacolul de peste patru ore, regăsești trecutul, prezentul și viitorul Chinei.
Mesagerul de Sibiu: Referitor la pandemia COVID, la ora actuală mai există restricții în China, în speță în Beijing?
Dan Tomozei: Referitor strict la Beijing, în cei peste doi ani trecuți de la declanșarea pandemiei, nu am avut restricții, cum la nivelul Chinei nu au fost înregistrate restricții generale așa cum au fost în România sau Europa. Aici, restricțiile au fost aplicate local, la nivel de district sau cel mult de oraș, dar nu la nivel național.
Am scris mult pe această temă. Am peste 370 de articole dedicate situației pandemice, în care am explicat diferențele de abordare, intervenție și tratare a problemelor generate de noul coronavirus.
La Beijing, singurele care au fost închise din cauza pandemiei au fost parcurile publice și doar pentru o scurtă perioadă de la începutul anului 2020. Vorbesc de săptămâni. Solicitarea de a purta mască medicală a fost și este încă obligatorie doar în spațiile închise, nici acestea toate, și în mijloacele de transport în comun mari: autobuze, trenuri, avioane. În magazine, accesul nu a fost niciodată condiționat de altceva decât de o testare sumară a temperaturii, care se face electronic și de la distanță, și de scanarea unui cod QR care arată dacă ai fost prezent în zona unui focar epidemic local. Repet, în China, abordarea pandemiei a fost una umană, fermă, dar cu rezultate imediate. Și îți dau ca exemplu doar faptul că, la peste 20 de milioane de locuitori, capitala Beijing are, în toată această perioadă, numai 1.356 de cazuri confirmate pozitiv și doar 8 decese asimilate Covid-19, rata de recuperare fiind de peste 92%.
Cum a fost posibilă aceasta? Prin simpla aplicare a unor reguli simple, clare, prin simpla intervenție rapidă și efectuarea anchetelor epidemiologice, aplicarea frecventă de testare în masă pe cheltuiala statului, izolarea celor confirmați pozitivi și tratarea corespunzător, în condiții de căldură, cu medicamentație sau intervenție de specialitate adecvate.
Trebuie să mai spun că inclusiv în perioada de vârf a crizei, accesul în instituțiile publice, în spitale, a fost asigurat, iar sistemul medical a funcționat normal, inclusiv la Wuhan, epicentrul fenomenului. Acolo, după 76 de zile, viața a revenit treptat la normal, iar din vara anului 2020 totul a fost readus la condițiile anterioare, însă cu anchete și efecte în plan penal la nivelul responsabililor politici și administrativi.
Mai spun doar că, în zona continentală a Chinei, vorbim de peste 1,4 miliarde de oameni, nu a mai fost înregistrat niciun deces asimilat Covid-19 din data de 14 ianuarie 2021, adică de peste un an.
Mesagerul de Sibiu: În ce măsură a fost afectată familia voastră de pandemie și de măsurile luate de autoritățile chineze pentru stoparea pandemiei?
Dan Tomozei: În mod cert, trăind în Beijing și fiind angajat într-o instituție de stat, am fost protejat suplimentar în fața efectelor generate de pandemie. Dar, singura problemă a fost și este legată de posibilitatea de a ajunge în România. Ținând cont de cele care s-au întâmplat acasă, am preferat și preferăm să rămânem aici, amânând vacanța, până când situația se va normaliza. Pentru că, repet, aici nu am avut parte de presiuni, stres sau elementele de demență socială induse de autorități sau mass media.
O perioada de câteva luni am muncit de acasă, deși dacă doream puteam să merg la birou. La fel, pentru fetițe, am avut o perioadă de vacanță prelungită. Dar, la modul general, nu am resimțit pandemia în mod acut, altfel decât privind spre țară, spre Europa, spre bâlbele și spectacolul tragic cu efecte în plan uman și material.
Mesagerul de Sibiu: Trăiești de mai bine de un deceniu în China, ce te reține acolo? Te-ai mai întoarce în țară? În ce condiții?
Dan Tomozei: Aici mă simt în siguranță. Îmi simt familia în siguranță, protejată, iar fetelor le pot arăta o lume care trăiește și evoluează după norme lipsite de exagerări și modele dictate de minorități pentru cei mulți. China este o țară în care un individ nu poate face regula în comunitate sau în societate. Încerc să explic că aici există o ordine clară, cu reguli clare, pe care trebuie să le respecte absolut toți, iar primii chemați să dea exemplu de modestie și respect sunt liderii, de la cel mai mărunt funcționar, la președintele țării. Să nu se înțeleagă că aici nu există corupție sau derapaje. Există! Însă atunci când acestea sunt preluate de autorități, procedurile sunt urmate fără circ mediatic, iar rezultatele sunt prezentate public.
Îți dau un exemplu legat de corupția din pandemie. În China, în cursul anului 2020 și în 2021 au fost prezentate rapoarte publice legate de anchetele, rezultatele și sancțiunile aplicate privind erorile administrative, abuzurile în plan economic și infracțiunile legate de situația pandemică. Cum stăm în România pe același subiect?
Privind a doua întrebare, răspunsul este unul afirmativ, fără a avea un orizont. Deocamdată, dincolo de nevoia de a ne revedea familiile și prietenii din România, casa mea este la Beijing.
Mesagerul de Sibiu: Sunt sigură că viața departe de casă nu e ușoară. Ce îți lipsește cel mai mult cand vine vorba de țară?
Dan Tomozei: Îmi lipsesc o seamă de prieteni cărora le sunt îndatorat pentru că mi-au influențat destinul. Îmi lipsesc o serie de locuri în care am ajuns cu prietenii mei dragi, mergând la pas, în ritmul discuțiilor și schimburilor de idei, la care numai libertatea norilor purtați de vânt pot ajunge.
Dar, privind spre România, nu am cum să nu fiu cuprins de tristețe, când văd demolat aproape tot ce ne reprezintă ca valoare, identitate, națiune, inclusiv la Sibiu.
Una dintre ultimele vizite făcute înainte să plec a fost la domnul Mircea Ivănescu, uriașul poet și traducător, uriașul om de cultură, uriașul care s-a cuibărit în Sibiul pentru care a ars mocnit. Era cu mai puțin de un an înainte să treacă. L-am găsit pe patul său, ca de campanie, cu lumina ochilor aproape stinsă, dar cu mintea ageră și memoria din care tăia amintiri la nivelul detaliilor de bisturiu. Am povestit vreme îndelungată, bunul prieten Alexandru Neșculeu îmi este martor. Ei bine, casa de pe strada Vasile Aaron, pe care ar fi trebui să fie amplasată o placă memorială, casa care trebuia transformată în muzeul Mircea Ivănescu, am aflat că a fost demolată. Iată o tragedie pe care, astăzi, cei care conduc Sibiul, cei care locuiesc Sibiul, nu o înțeleg și îi sunt complice. Acesta este doar unul dintre zecile de exemple pe care pot să ți le dau despre Sibiul meu din care am evadat și în care nu mă mai regăsesc, pentru că mi-au fost secerate reperele, valorile. Doar în memoria mea ele nu mai pot contura realitatea în care trăiți voi.
Și atunci, ce altceva decât o mână de buni și dragi prieteni să îmi mai lipsească, ce altceva decât o sumă de locuri și ele izolate?
Mesagerul de Sibiu: Ești un scriitor prolific. Ai multe cărți publicate despre China, și nu numai, ești extrem de activ pe site-ul care îți poartă numele. Ce proiecte de viitor ai în acest sens? Lucrezi la ceva anume acum?
Dan Tomozei: Consider că sunt cel mult un modest cu ceva curaj, nu neapărat cu talent, care mă folosesc de cuvinte pentru a transmite realitatea în care trăiesc. Am mai multe proiecte pentru care caut soluții să le duc la bun sfârșit, toate legate de dorința de a arăta în România, despre China, o lume la care din păcate nu aveți acces și din cauza bruiajului politico-mediatic.
Cel mai aproape de trimis la tipar, sper în această primăvară, este un volum în care prezint, sub forma unui jurnal, cum am trăit ultimii doi ani de pandemie, în China. Pornind de la primele semnale, din noiembrie-decembrie 2019, până în zilele din urmă, când au fost inaugurate Jocurile Olimpice de la Beijing. Va fi un volum în care fac extrem de puține trimiteri la lumea exterioară Chinei, foarte puține trimiteri la situația din România, prezentând modul în care au evoluat lucrurile aici, cum au fost rezolvate, cu ce metode și soluții, cu ce costuri umane și materiale, așa încât viața să revină cât mai rapid la normal.
Fiind aici, prin intermediul profesiei și a călătoriilor private, am reușit să văd aproape jumătate dintre cele 55 de provincii și regiuni ale Chinei. Ca să fie bine înțeleasă imaginea Chinei, asta înseamnă să vezi mai mult de jumătate din Europa și să vrei să înțelegi diversitatea umană, socială, culturală, a tradițiilor, fără să fii dominat de prejudecăți, șabloane și tentații comparative. Am văzut China și înainte, și văd China și după pandemie, iar sintetizând, tot ce pot să spun, este că țara asta a reușit să învingă și de data aceasta.
Mesagerul de Sibiu: Dan Tomozei, îți mulțumesc!
Dan Tomozei: Eu îți mulțumesc. Gânduri bune celor de acasă!
