Dan Barna: USR va transpune în proiect de lege „Oameni noi în politică”

Uniunea Salvați România va transpune într-un proiect de lege depus în Parlament prevederile cuprinse în inițiativa civică „Oameni noi în politică” care a fost blocată la CCR.

„Motivarea deciziei CCR de invalidare a inițiativei „Oameni noi în politică” arată că cel mai mare proiect civic de reformă electorală din istoria României a fost blocat, pe de o parte, de reaua-credință a primarilor sau de incompetența unor funcționari din primării, iar, pe de altă parte, de judecătorii CCR, care și-au arogat, peste lege, atribuția de reatestare a semnăturilor.

Motivele invocate de CCR pentru invalidarea unor semnături țin exclusiv de primării, de la lipsa unor ștampile pe listele cu semnături la absența unor informații despre persoanele care au atestat semnăturile la primării. Cu alte cuvinte, inițiativa civică „Oameni noi în politică” a fost blocată de Curtea Constituțională printr-un simplu artificiu, fără ca judecătorii CCR să se pronunțe pe fondul propunerilor”, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.

„Încă de la început, Uniunea Salvați România a promis că se va lupta pentru primenirea clasei politice și pentru ca românii să poată alege cu adevărat pe cei care consideră ei că îi reprezintă mai bine. Unele prevederi din inițiativa ′Oameni noi în politică‵ au fost deja transpuse în proiecte de lege, altele vor fi preluate în perioada următoare și parlamentarii USR vor face totul pentru ca noile reguli să se aplice de la următoarele alegeri locale și parlamentare. Lansăm, în acest sens, un apel către celelalte partide parlamentare să sprijine acest demers, susținut de 27 de organizații civice și peste 140.000 de români cu drept de vot”, a declarat președintele USR, Dan Barna.

USR consideră că România are nevoie de o reformă profundă a legislației electorale pentru simplificarea accesului cetățenilor competenți în politică și va depune toate eforturile pentru ca românii să poată vota mai ușor și să poată alege dintr-o paletă mai largă de opțiuni.

Una dintre prevederile cuprinse în inițiativa „Oameni noi în politică”, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, face deja subiectul unui proiect de lege, depus la începutul lunii mai și inițiat de deputatul USR Tudor Benga și senatorii USR Florina Presadă, Radu Mihail și Nicu Fălcoi, membri ai Departamentului de reformă electorală al USR. Proiectul a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social și se află în dezbaterea comisiilor de specialitate de la Senat.

O altă prevedere, referitoare la creșterea numărului de parlamentari care să-i reprezinte pe românii din Diaspora a fost, de asemenea, inclusă într-un proiect de lege inițiat de USR. Este vorba de proiectul potrivit căruia Diaspora ar urma să fie reprezentată de 4 senatori și 10 deputați (în loc de 2 senatori și 4 deputați, cum este în prezent). Inițiativa a fost respinsă în Senat de majoritatea PSD-ALDE, iar acum este blocată în Camera Deputaților.

USR a depus, totodată, un proiect de lege de reducere a numărului de semnături necesare pentru înscrierea unei candidaturi la funcția de primar sau de consilier local ori județean (de la 1% din numărul celor înscriși în registrul electoral la 0,5% din numărul voturilor valabil exprimate în circumscripție la ultimele alegeri locale), precum și de eliminare a pragului electoral și înlocuire cu un „prag natural” (pragul electoral de circumscripție).

Similar, pentru alegerile parlamentare, USR a depus un proiect de lege pentru scăderea pragului electoral de la 5% la 3% și pentru scăderea numărului de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor. Și acest proiect este blocat de majoritatea PSD-ALDE de mai bine de un an la Camera Deputaților.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*