„România nu a atras niciun euro din fondurile europene disponibile pentru perioada 2021-2027, deși am ajuns deja la jumătatea exercițiului financiar al Uniunii Europene”, transmite europarlamentarul USR Dan Barna, care arată cum „Guvernul Ciolacu ratează șansa dezvoltării României cu bani europeni”.
„30 de miliarde de euro zac nefolosiți în trei ani de guvernare PSD-PNL. Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Fondurilor Adrian Câciu, ministrul Finanțelor Marcel Boloș, toți sunt vinovați de faptul că România bate pasul pe loc la dezvoltare”, spune Dan Barna.
Dan Barna: „Uniunea Europeană pune la dispoziția noastră aceste fonduri, în Parlamentul European negociem bugetul multianual în interesul cetățenilor noștri, doar că UE nu-ți bagă și-n traistă.
În plus, deși suntem deja în 2024, guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu nu a reușit să atragă decât 5 miliarde de euro din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în condițiile în care România are la dispoziție 27 de miliarde de euro. Mai mult, tranșa a treia, în valoare de 2 miliarde de euro, rămâne blocată din cauza faptului că reformele asumate nu au fost realizate”.
„Când ne mai întrebăm de ce nu se investesc bani în educație, în sănătate, în drumuri, în mediul înconjurător și mecanisme de protecție în fața dezastrelor naturale, răspunsul este, din păcate, unul simplu: din cauza PSD-PNL”, a conchis europarlamentarul USR.