ESTE Filmul de Miercuri prezintă „Dahomey”, documentarul câștigător al marelui premiu, Ursul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din 2024.
Proiecția va avea loc miercuri, 4 decembrie, de la ora 20.00, la Sala Mică a Centrului Cultural ”Ion Besoiu” din Sibiu.
Sinopsis:
26 de inestimabile opere de artă furate din regatul african Dahomey părăsesc Parisul pentru a fi returnate ţări de origine, numită acum Benin. Laolaltă cu alte mii de obiecte de artă, aceste bijuterii au fost prădate de armata colonizatoare a Franţei în 1892. Dar cu ce sentimente vor fi ele primite într-o ţară care şi-a croit, în lipsa lor, un drum propriu şi o nouă identitate? În timp ce sufletul artefactelor este eliberat, studenţii de la Universitatea din Abomey-Calavi se aruncă în dezbateri tot mai aprinse…
Rating: AP-12. Acordul părinților pentru copii sub 12 ani.
Preţul unui bilet este de 20 lei și se poate achiziționa online de pe Eventbook sau direct de la Centrul Cultural “Ion Besoiu”, în limita locurilor disponibile.
ESTE Filmul de Miercuri este un proiect organizat de Asociația Este Film.