„Să fim, în ultimul ceas, o generație de oameni politici care își asumă să construiască România europeană de mâine și nu o opoziție fragmentată și haotică în România lui Marcel Ciolacu și a lui George Simion.”
Dacian Ciolos Sursa foto PressHub
Acesta este mesajul pe care Dacian Cioloș, fost prim-ministru al României și comisar european, îl transmite către USR, PMP, Forța Dreptei și PNL cu o lună înainte de debutul unuia dintre cei mai importanți ani din istoria recentă a României.
De asemenea, Cioloș susține că este pregătit să-și asume o candidatură prezidențială, dar un asemenea proiect are nevoie de susținere largă și de unitate a celor care susțin valorile liberale ca alternativă la populismul PSD și extremismul AUR.
În 2024 au loc toate cele patru scrutinuri importante. Mai întâi alegerile europarlamentare, apoi cele locale, generale și prezidențiale. Pe fondul fragmentării opoziției, există riscul ca România să intre sub dominația unui partid retrograd, care a condus țara cu frâna trasă mult prea mulți ani, și a unui partid extremist, care ne va arunca în afara Uniunii Europene.
„PSD a ținut o bună parte din România în sărăcie, pentru că nu a știut sau nu a vrut să vadă români prosperi, care i-ar fi abandonat definitiv. AUR vine și vopsește tricolorul peste această sărăcie și o transformă într-o mândrie națională.
Nici unul dintre aceste partide nu are interesul politic să le ofere românilor o viață prosperă, nici unul nu are soluții economice și nici unul nu își dorește o Românie liberală.
Iar anul 2024 va rescrie istoria României pentru cel puțin un deceniu ”, arată europarlamentarul Renew Europe într-o scrisoare deschisă adresată tuturor liberalilor din România.
Este nevoie de un proiect comun al politicienilor cu reale viziuni liberale
De altfel, înainte de a publica scrisoarea deschisă care îndeamnă la unitate, Dacian Cioloș a explicat, în discursul ținut la un eveniment Renew Europe ținut la București, că din discuțiile avute în țară cu cetățenii reiese că aceștia trebuie implicați în marile dezbateri privind viitorul țării și că au nevoie de o alternativă la populism și extremism.
„Oamenii s-au săturat să aștepte politicienii și încearcă, fiecare în comunitatea lor, să schimbe lucrurile în bine chiar și fără ajutorul politicului. Dar acest lucru nu este normal, politicienii trebuie să fie parte din dezvoltarea României, trebuie să colaboreze cu societatea civilă și cu mediul de afaceri, pentru a aduce prosperitate tuturor.
Pentru aceasta, este nevoie de un proiect comun al politicienilor cu reale viziuni liberale.
Pentru că mă întreb și vă întreb: ce fel de liberali suntem când economia românească se încăpățânează să crească în ciuda cvasi-monopolului PSD? 30 de ani economia românească a fost dirijată de un singur partid”, a declarat Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș propune o soluție politică reală, dar care „necesită viziune și curaj”.
„Trebuie să spunem lucrurilor pe nume și să nu ne ferim de adevăr, oricât ar fi el de dureros. Dacă nu construim politic o alternativă serioasă, capabilă de a funcționa politic serios, dincolo de umori și simpatii sau antipatii personale, și de a vorbi cu tot electoratul românesc, pierdem din nou o șansă istorică.
Din perspectivă politică, pe calcul matematic și electoral știm că singura variantă este o soluție politică a dreptei reunite. Dar e nevoie de mare seriozitate pentru ca această variantă să funcționeze în lunile care urmează”.
Un proiect prezidențial comun
Mesajul lui Cioloș pentru liderii PNL, „chiar dacă aceștia se află astăzi într-o coaliție de guvernare cu PSD”, este că actuala alianță de guvernare trebuie oprită, pentru că nu face decât rău României, iar liberalii nu mai trebuie să fie parte la o catastrofă politică, economică și socială.
„Liderii PNL trebuie să accepte că a rămâne la remorca PSD este un dezastru politic. Cred că trebuie să punem deoparte orice traume politice, supărări și dezamăgiri.
Eu, unul, sunt gata să fac orice ține de mine pentru a ne asigura că în 2024 România nu ajunge pe mâna PSD sau a AUR.
Din acest motiv, cred că e necesară toată deschiderea pentru un proiect politic care să strângă laolaltă forțele politice responsabile”, a menționat europarlamentarul Renew Europe.
Propunerea fostului premier și comisar european este un proiect prezidential comun, dar susținut de o forță politică puternică și serioasă, care să ofere un viitor liberal.
„Eu cred că putem strânge rândurile și ne putem pregăti, împreună, să arătăm că există alternativă la ceea ce nu funcționează, la politica neserioasă sau la extremism. De noi depinde!
Cred că e necesară toată deschiderea pentru un proiect politic care să includă susținerea unui proiect prezidențial serios, care să strângă laolaltă forțele politice responsabile și oamenii care vor să facă echipă, fie că intră într-un partid fie că nu.
În loc să alegem răul cel mai mic, în loc să alegem între Simion sau Ciolacu, cred că e timpul să alegem pe cineva care spune clar ce vrea el să facă în calitate de președinte al României și cum vrea să facă asta și care e proiectul său”, a menționat Dacian Cioloș.
Articole susținut de Renew Europe
Mai multe detalii puteți găsi pe: dacianciolos.eu