Dacă nu s-a smintit cu totul (ceea ce nu pot exclude), pentru Liviu Dragnea ar mai exista o singură șansă de a înțelege de ce face ceea ce face. În paranteză, „scrânteala puterii” încearcă și pe alții (poate pe toți), adică și pe aceea aflați în funcții mai mici, darmite pe cei cocoțați la vârful puterii. Pe fond însă, loviturile succesive (din care Congresul partidului e doar ultima dintre ele) pe care le aplică Dragnea sunt aproape fatale, nu vizează o singură țintă și au înscris motto-ul „după mine potopul”.
Viorel Nistor
Nu mă pot preface că nu văd că, în aparență și pentru simțul comun, Congresul Extraordinar al PSD de la sfârșitul săptămânii trecute a fost un succes deplin (un triumf) pentru organizatorul și beneficiarul lui (Liviu Dragnea), pentru nucleul de putere din jurul său, pentru ceea ce încă ei mai numesc „partid democratic”. Îmi permit totuși să am un alt punct de vedere și să dau o altă interpretare la ceea ce am văzut, vedem și vom mai vedea încă o bucată de timp.
În opinia mea, urmându-l pe liderul său de acum , PSD a intrat pe un drum fără întoarcere, urmând a vedea și a înțelege care și a suporta consecințele. Suita de evenimente din ultimul an (plină de decizii arbitrare, neașteptate, stranii, contradictorii, contraproductive etc.), congresul de acum și alte câteva ce vor mai urma, vor avea o finalitate, asupra căreia punctele de vedere sunt divergente. Dar, cred eu, nu trebuie să ajungem până acolo pentru a vedea că:
1. Liviu Dragnea joacă cu tot potul pe masă (cariera, libertatea, familia, prietenii, fidelii, supușii, partidul etc.), totuși, fără variantă câștigătoare: dacă nu-i iese „pasența” cu justiția, martirajul nu-i va folosi la nimic, dacă îi iese „pasența”, cu cât e mai puternic în partid, cu atât e mai slab și mai puțin credibil înafara lui; cu cât strânge cercul fidelilor, cu atât crește cel al dușmanilor. Nu mai e mult până va plesni. Teoretic, drumul pe care a pornit duce fie spre temniță, fie spre dictatură. Pentru cea din urmă, am mai spus, nu-i nici cine, nici cu cine, nici cu ce.
2. Evenimente precum congresul (sau similare) ne arată un partid în descompunere liberă: nu mai există lideri ca alternativă, nu mai există personalități (fiind ignorate, minimalizate sau îndepărtate), nu există deloc viață de partid și proces de luare a deciziilor; soluțiile miraculoase le deține un singur om susținut de o masă indistinctă; delegații la congres păreau o „strânsură” dubioasă și supusă, aleși „pe sprânceană” pentru vot, iar reprezentanții regionali au fost numiți de la centru, nu de organizațiile teritoriale.
3. Prin deciziile luate și prin formele degradante de manifestare, este lovită în creștet social-democrația, pe care PSD (mai spune că) o reprezintă, sunt compromise grav ideea de program și de identitate politice (ideologice), de program de guvernare (încălcate repetat în picioare), sunt aruncate la coș noțiunile de competență, de merit, de valoare, prin promovarea (ironică sau batjocoritoare) a unor nulități în funcții politice cheie. La acest moment, PSD nu mai reprezintă ceva înafara unei persoane, a unor idei generale, împachetate destul de stângaci într-un mesaj populist cu termen scurt de funcționare și valabilitate.
4. Nu în ultimul rând (ci cred că în primul rând), mai puțin explicit, dar de cea mai mare gravitate, este distrusă, ca imagine, substanță și credibilitate, democrația. Cu foarte multă stăruință, prin populism deșănțat și manipulare ordinară, se aruncă la coș statul de drept (prin subordonarea justiției în numele unor fantome numite „stat paralel”) și constituționalitatea (prin „politizarea” CCR), se bagatelizează alegerile libere (prin încurajarea absenteismului și minimalizarea opoziției), este pervertită libertatea de exprimare (prin intruziuni și interferențe în sistemul media) și distorsionată libertatea economică (prin decizii și legi conjuncturale, politizate, neeconomice, păguboase, sinucigașe).
5. Prin ce fac și cum se pregătesc, Dragnea și PSD sunt pe cale să distrugă centenarul României mari. Pe de-o parte, nu par capabili a gândi și a pregăti cum se cuvine un asemenea eveniment major, pe de altă parte, încurajează, tocmai acum, criteriul segregării puterii, punând toate accentele pe o anumită parte a țării, creând disconfort și frustrare în alte părți ale ei. În loc de-a fi un „român isteț”, se comportă ca un „regățean prost”.
6. Ca și cum n-ar fi de ajuns, pe această cale va fi compromisă sigur președinția rotativă a UE, asigurată anul viitor de România. Tocmai acum când părem să contăm în Europa și în lume (NATO), tocmai acum când părem importanți cu ceva (prin poziție geostrategică). În loc de a gândi despre toate acestea, Dragnea vorbește despre China, Israel și … Rusia, pardon SUA.
Luând în considerare toate acestea, putem spune că s-a ajuns la un nivel atât de scăzut (derizoriu) al politicii, încât e imposibil să scape cuiva (mai devreme sau mai târziu) și nu poate scăpa tocmai exponentului principal. De aceea spun că, dacă Liviu Dragnea nu s-a smintit de tot, el încă amenință, șantajează, se roagă, negociază (pentru sine), vrând să arate cât rău poate să facă, dar și ce salvator poate să fie, doar-doar o scăpa.
Nu vrea mai mult pentru că nu poate, iar dacă crede că poate, sigur se înșală.
Și prostia, și ticăloșia, și (auto)închipuirea au demnitatea lor!
Viorel NISTOR
