Turneul românesc al ansamblului austriac Cello Quartet (format din violonceliștii Rudolf Leopold, Crina Varga, András Gyenge și Előd Zágoni) include un recital în Sibiu, la Sala Thalia, în seara de luni, 18 aprilie. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.
Unicitatea acestui eveniment poate fi motivată prin componența puțin obișnuită a acestei formații – de patru violoncele – și, implicit, a programului, întrucât un repertoriu standard pentru o atare formație este aproape inexistent. De aceea, în afara Suitei în Do major de Aleksandr Kuznetsov (1847-1918), el însuși violocelist, celelalte lucrări constituie transcripții, realizate, în parte, de Rudolf Leopold: Concert în Re major de Telemann (în original pentru patru viori), Adagio și Allegro în fa minor de Mozart (în original pentru orgă), Andante în si minor de Franz Schubert (după schița unei simfonii). Programul cuprinde și o lucrare contemporană, Furioso, scrisă în 1996, de compozitorul și violoncelistul englez Graham Waterhouse.
Conducătorul formației este renumitul violoncelist și compozitor austriac, Rudolf Leopold, mentorul celorlalți trei, care îi sunt sau i-au fost discipoli la Universitatea de Muzică din Graz. Anterior, Rudolf Leopold a fost profesor la Universitatea de Muzică din Viena. Violoncelistul s-a remarcat, deopotrivă, drept un multilateral muzician de cameră sau solist concertist, în turnee în întreaga Europă, SUA și Japonia. Alți doi membri ai ansamblului s-au întors, după terminarea studiilor, în țară (Crina Varga ocupă postul de prim violoncelist solo al Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, iar Előd Zágoni este membru al Cvartetului de Stat „Tiberius” al Filarmonicii din Târgu Mureș). Mai tânărul András Gyenge (născut în 1991 la Sibiu, într-o familie de muzicieni), trăiește în Ungaria, fiind încă student la Graz, la clasa de violoncel a profesorului Rudolf Leopold. El este laureat al mai multor concursuri internaționale de violoncel și muzică de cameră.
Biletele pentru acest eveniment se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, Sala Thalia şi în seara spectacolului, la intrarea în sală. Preţul unui bilet este de 16 lei. Se acordă o reducere de 50 la sută pentru elevi, studenţi şi pensionari