Sibiul a avut parte de două zile pline de flori, culoare și parfum. Tocmai s-a încheiat a doua ediție a Cupei României de Artă Florală, cel mai mare eveniment floral al anului, câștigată de sibianca Ioana Mihai Nechifor.
Competiția organizată de Asociația Antreprenorilor din Domeniul Floristic (AADF) din România a implicat realizarea de compoziții florale pe parcursul a trei probe: două probe cu temă anunțată și o probă-surpriză. „Evenimentul din acest an s-a bucurat de un real succes, stârnind interesul floriștilor din toată țara, dar și al sibienilor, care au venit în număr mare să admire lucrările concurenților“, a precizat Oana Jurj, din partea organizatorilor.
Flori pentru președinte
Proba nr. 1 a constat în crearea unui decor pentru un studio de televiziune unde urma a se desfășura o emisiune dedicată Centenarului României. A doua provocare a fost realizarea unui buchet și a unui accesoriu pentru o mireasă din Sibiu care urmează să se căsătorească la sfârșitul lunii noiembrie, iar cea de-a treia probă a fost dezvăluită cu doar 10 minute înainte și a fost una plină de emoție: concurenților li s-a cerut să creeze un buchet floral pe care să îl dăruiască președintelui țării, de Ziua Națională. Fiecărei probe i s-a alocat un timp de execuție corespunzător cu amploarea și dificultatea temei de reprezentat, fiind permisă pregătirea parțială a structurilor în ziua premergătoare primei zile de concurs.
Șapte pretendenți, o singură campioană
Juriul acestei ediții a fost format din Marios Vallianos, președinte al Asociației de Floriști din Grecia, și Ioachim Erema, designer florist în Marea Britanie, ambasador Floral Fundamentals. Sistemul de jurizare a fost unul agreat la nivel european, folosit de către FLORINT (International Florist Organization) în toate competițiile pentru profesioniști. În urma analizării lucrărilor celor șapte concurenți, juriul a hotărât că sibianca Ioana Mihai Nechifor este campioana din acest an. Pe lângă recunoașterea profesională, Ioana a câștigat și premii în valoare de 6.500 de lei, constând într-o excursie în Olanda, la furnizori și producători de flori, dar și vouchere de la partenerii AADF. Pe locul II s-a clasat Alina Bălănescu, din Piatra Neamț, iar podiumul a fost încheiat de Alexandra Gîță, din Bistrița.
Sibienii o cunosc deja
Campioana României este floristul din spatele atelierului floral „City Flowers by Ioana“. Ioana Mihai Nechifor a participat la multiple workshop-uri și demonstrații cu designeri florali de valoare din România și străinătate. În anul 2012, a ocupat locul al II-lea la Concursul Național de Aranjamente Florale din România, în 2013 a avut o perioadă de perfecționare la Londra (6 luni), lucrând împreună cu designeri valoroși, în 2014 și 2015 a obținut „Honourable Mention” la Concursul Național de Aranjamente Florale din România, în 2015 a susținut o demonstrație florală alături de Darius Dadoo la Sibiu, în 2016 a fost câștigătoarea concursului Wedding Design organizat de „We are The Flower Factor”, în anul 2016 a susținut spectacolul „Flori și Muzică” alături de naistul Radu Nechifor la Sibiu, i-au fost publicate unele lucrări de design floral contemporan în albumul „International Floral Art 2016-2017”, dar și în ediția 2018-2019 și în revista „Fusion Flowers Magazine” din decembrie 2016, în 2016 a ocupat locul al II-lea la Concursul Național de Aranjamente Florale din București, în 2017 a obținut locul I și Premiul de Popularitate la aceeași competiție și tot în 2017 a luat premiul III la prima ediție a Cupei României de Artă Florală organizată la Sinaia, urmată în 2018 de o demonstrație florală în cadrul Expoziției Anuale a Floriștilor din România, organizată la Piatra Neamț alături de câștigătorii premiilor I și II la Cupa României din 2017.