Protejarea patrimoniului cultural naţional, fie că ne referim la monumente istorice, situri arheologice, bunuri culturale mobile din unităţi muzeale sau din colecţii particulare, reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, lucrătorii cu atribuţii pe această linie de muncă acţionând, cu toate mijloacele legale, pentru salvarea, protejarea şi păstrarea în cele mai bune condiţii, a obiectelor sau obiectivelor care fac parte din această categorie.
Prevenirea încălcării prevederilor legale din domeniul respectiv precum şi popularizarea patrimoniului cultural şi a activităţilor desfăşurate pentru protejarea acestuia constituie o preocupare permanentă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.
Fundaţia COLLEGIUM XXI a iniţiat şi organizat, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, a V-a ediţie a proiectului educaţional „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional!”.
Este vorba de un proiect organizat pe parcursul anului şcolar 2021-2022, acesta fiind cea de-a cincea ediţie, cele anterioare bucurându-se de un real succes în rândurile elevilor participanţi.
Este, de asemenea, o campanie de informare şi măsuri educative organizată pentru creşterea gradului de sensibilizare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la prejudiciile grave pe care le produce distrugerea sau degradarea patrimoniului cultural naţional.
Dacă în ediţiile precedente proiectul a vizat toate judeţele ţării, în anul 2022 a fost restrâns la opt judeţe, selecţia fiind realizată în baza bogăţiei şi varietăţii patrimoniului cultural din fiecare unitate administrativă, dar şi a activităţii inspectoratelor de poliţie în acest domeniu şi a implicării lor în ediţiile precedente ale proiectului, I.P.J. Sibiu fiind una dintre unităţile cele mai performante în acest sens.
În primele ediţii, în cadrul proiectului, ofiţerul specialist în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigaţii Criminale, comisar şef de poliţie Părean Radu, a prezentat informaţii despre importanţa ocrotirii patrimoniului cultural naţional la câte 3 instituţii şcolare, începând ediţia precedentă proiectul a fost extins de la 3 la 7 unităţi de învăţământ iar numărul elevilor participanţi a crescut foarte mult (în această ediţie sunt implicaţi în jur de 1000 de elevi).
În cadrul prezentărilor au fost abordate probleme privind modalităţile de realizare a protejării patrimoniului cultural naţional, persoanele şi instituţiile implicate, legislaţia din domeniu şi activitatea Poliţiei Române în acest domeniu. Fundaţia COLLEGIUM XXI, iniţiatoarea proiectului, este cel mai important colaborator ai Poliţiei Române în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, organizând, până în prezent, în colaborare cu I.G.P.R. sau direct cu inspectoratele de poliţie judeţene, numeroase şi însemnate proiecte culturale.
Scopul acestei activităţi este promovarea patrimoniului cultural sibian în rândurile tinerilor, a necesităţii protejării bunurilor culturale indiferent că vorbim despre monumente istorice sau obiecte de patrimoniu.
Judeţul Sibiu este posesorul a 1053 monumente istorice individualizate în lista de specialitate, printre care mai multe zone construite protejate care cuprind numeroase imobile cu acest statut (Sibiu, Mediaş, Agnita, Cisnădie etc.), precum şi două monumente istorice UNESCO la Biertan şi Valea Viilor.
De asemenea, pe raza judeţului funcţionează numeroase muzee, biblioteci, case memoriale, lăcaşuri de cult, situri arheologice etc., ce conţin bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional sau sunt susceptibile de această apartenenţă.
Municipiul Sibiu, cu monumentele sale de valoare incontestabilă, constituie una din cele mai valoroase şi mai bine conservate rezervaţii de arhitectură din România, fiind protagonistul unor proiecte culturale de anvergură, precum Sibiu 2000, Sibiu – Capitală culturală europeană (2007) sau Sibiu- oraş baroc (2012).
Noutatea ediţiei din acest an proiectul educaţional „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional!” în judeţul Sibiu constă, pe lângă numărul mai mare de elevi participaţi, şi în implicarea unor unităţi şcolare, pe lângă cele din municipiul Sibiu, şi din alte localităţi ale judeţului
La acest important proiect au participat: Şcoala Gimnazială nr. 1 Sibiu, Şcoala Gimnazială nr. 25 Sibiu, Şcoala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, Şcoala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” Răşinari, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Tehnologic Cisnădie şi Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu.