Cum vor salva profesorii sibieni vieți? Răspunsul în proiectul „Prim Ajutor în Școli”

Crucea Roșie Sibiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu, a vorbit, azi, despre proiectul „Prim Ajutor în Școli”, care își propune să instruiască 460 de cadre didactice din întreg județul în acordarea primului ajutor.

FOTO: Crucea Roșie Sibiu

La Clubul Copiilor din Mediaș, unde a avut loc conferința de presă, se desfășoară deja de la începutul săptămânii, zi de zi, cursurile de prim ajutor pentru profesori, susținute de instructorii noștri, Rodica Vîcă și Ana Stanciu. Iar cursurile vor continua întreaga săptămână, urmând ca apoi să se ajungă la Cisnădie și Tălmaciu, iar după Paști instructorii să meargă, timp de o săptămână, la Dumbrăveni, pentru a deservi acea zona a județului .

40 de cadre didactice au fost deja instruite în a acorda prim ajutor, iar pănă la finalul proiectului, respectiv 27 noiembrie 2024, un total de 460 de profesori din întreg județul vor ști să intervină în situații precum înecul, stopul cardio-respirator, reacțiile alergice, intoxicațiile, hemoragiile, electrocutarea, crizele de epilepsie, leșinul, mușcăturile de animale, accidentul vascular-cerebral, etc.

Cadrele didactice vor învăța inclusiv manevra Heimlich și cum se face resuscitarea la adulți, copii și sugari.

„Interesul sporit din partea dascălilor și preocuparea pentru siguranța elevilor, ne determină să luăm în considerare o continuare a acestui proiect și anul viitor. De asemenea, o inițiativă legislativă care să introducă cursurile de prim ajutor în pregătirea profesorilor ar fi binevenită, întrucât fiecare părinte dorește să-și știe copilul în siguranță, inclusiv pe perioada orelor de curs”, a spus Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu.

„Suntem foarte onorați că putem continua acest proiect atât de drag nouă, care a demarat în vara anului trecut și suntem recunoscători că Doamna Președinte, Daniela Cîmpean, a susținut încă de la început această inițiativă, alături de colegii dânsei, astfel încât, în fiecare unitate de învățământ preuniversitar din județ, să existe cel puțin o persoană care să acorde prim ajutor copiilor noștri. Ne bucurăm mult de parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil. Mulțumim domnului inspector școlar Csiki Attila, inspector pe management-zona Mediaș, care ne-a fost azi alături în cadrul conferinței de presă”, a susținut Raluca Morar, director, Crucea Roșie Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*