Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Săptămâna care va DIVIZA România în două

Vremea va deveni călduroasă în următoarea perioadă, caniculară în unele zone din țară, cu temperaturi maxime cuprinse între 24 și 37 de grade Celsius, dar și cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, potrivit prognozei săptămânale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

foto: Mesagerul de Sibiu

Astfel, în intervalul 29 iunie, ora 9:00 – 30 iunie, ora 9:00, vremea va fi călduroasă în vestul și sudul țării, iar în rest se va menține apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat averse slabe, îndeosebi în zonele montane și submontane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în estul, sud-vestul și local în centrul țării, precum și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 35 de grade, iar cele minime între 10 și 20 de grade, ușor mai ridicate pe litoral, transmite Agerpres.

În intervalul 30 iunie, ora 9:00 – 1 iulie, ora 9:00, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara în centru, sud-est și la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse slabe, izolat însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări, în cursul zilei, în estul țării și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 37 de grade, iar cele minime între 10 și 22 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 6 grade.

În perioada 1 iulie, ora 9:00 – 2 iulie, ora 9:00, valorile termice vor fi ușor mai coborâte față de cele din intervalul precedent, dar vremea va rămâne călduroasă în cea mai mare parte a țării, izolat caniculară în sud-vest. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări temporare după amiaza la munte, unde cu totul izolat vor fi averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 35 de grade, iar minimele între 9 și 22 de grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, spre 5 grade.

Pentru perioada 2 iulie, ora 09:00 – 5 iulie, ora 9:00, valorile termice vor fi în creștere, astfel că vremea va rămâne călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară în vest, sud și centru. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în ultima zi a intervalului în nordul teritoriului.