Cum se vede programul Anii Drumeției și drumețiile prin ochii unui copil de clasa a V-a

Inițiatorii programului Anii Drumeției au postat pe Facebook mărturia emoționantă a unei fetițe de clasa a V-a care a participat la una dintre drumețiile din cadrul programului.

Foto: Facebook Anii Drumeției

„Ne întrebăm adesea cum se vede programul Anii Drumeției și drumețiile prin ochii celor care iau parte la ele și de fiecare cei mai surprinși suntem de modul în care percep copiii ieșirile.

Aventura de pe munte – Alecsia clasa a V-a

”Începuse o zi plină de emoţie. Astăzi urma să mă duc pe munte după o pauză îndelungată. Eram destul de obosită, dar entuziasmată. Iniţial eram confuză deoarece nu aveam idee la ce să mă aştept.

După un drum plin de aventură şi oboseală ajunsesem la cea mai veche cabana aflată în Valea Sâmbetei. Reuşisem să ne odihnim iar ghidul ne-a spus să ne pregătim fiindcă urma să urcăm până la Chilia părintelui Arsenie Boca. Cu puţină teamă anunţ că o să particip şi la puţin timp după ce am anunţat a avut loc şi plecarea.

M-am temut, nu aş putea minţi fiindcă drumul era foarte abrupt. La un moment dat m-am gândit să renunţ, dar am simţit că nu trebuie să o fac deoarece aveam de pierdut.

Am început să urc drumul care era foarte abrupt ţinându-mă de funiile groase şi colorate.

Ajunsesem după un drum obositor şi nesfârşit la Chilia părintelui Arsenie Boca aflată în munţii Făgăraş.

Luasem o mica pauză deoarece nu mă puteam despărţi de privelişte, în timp ce ghidul nostru Radu ne vorbea despre părintele Arsenie Boca.

Ne-am îndreptat spre drumuleţul care ducea la Chilia părintelui apoi ne-am îndreptat spre intrare. Era un loc foarte mic şi înghesuit şi asta m-a făcut să îmi pun o întrebare.

De ce oamenii din trecut aveau atât de puţine lucruri şi pentru asta tot erau mai fericiţi decât unii oameni care au tot ce îşi doresc?”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*