Nu există sibian care să nu fi auzit, cel puțin în aceste zile, despre Fabrica de Cultură de pe strada Triajului, o inițiativă public-privată, demarată de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu împreună cu societatea Construcții SA.
foto: Capital Cultural
Povestea Fabricii de Cultură, care a prins contur și sens prin intermediul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a început atunci când directorul Naționalului sibian, Constantin Chiriac, l-a convins pe inginerul Ioan Tușinean, directorul SC Construcții SA (fost IACM, ICMJ Sibiu), să-i pună la dispoziție un spațiu din Baza de Producție aflată în vecinătatea Viaductului Vasile Aaron. „Fabrica de Cultură va fi și este deja cel mai important centru alternativ pentru cultură, educație și cercetare din România. Toate aceste spații pe care le propunem nu sunt în centrul orașului, ci în zona cartierului Vasile Aaron. Ceea ce facem noi acolo este un lucru de mare viziune, care va da roade extraordinare și care este la fel de important ca și construirea noului teatru în centru”, a declarat Chiriac, anul trecut, pentru revista Capital Cultural.
Un proiect necesar
Relocarea unor ateliere în alte zone ale bazei și investițiile societății Construcții SA au permis dezvoltarea Fabricii de Cultură. „Fabrica aceasta este din 1950. Se mai întreabă unii dacă mai există Baza de Producție. Da, mai este, pentru că nu se dărâmă și nici nu se construiesc mall-uri peste tot. Aici au lucrat oameni din toată țara. Acum, cei care vin aici să mai caute în arhivă sau vor pur și simplu să treacă pe viaductul Vasile Aaron, vor găsi Fabrica de Cultură, un proiect care s-a potrivit cu spațiile pe care le aveam aici. Eu nu mi-am dorit să demolez sau să vând Baza de Producție, dl. Chiriac avea nevoie de CEVA, aceasta a fost coincidența“, povestea directorul Tușinean.
Artă la periferie
Fiica sa, Monica Tușinean, acum arhitect în Germania, și-a făcut proiectul de diplomă în 2012 gândind mai multe variante de a reutiliza aceste spații. „Tema reconversiei spațiilor industriale m-a preocupat din timpul facultății, primul proiect de acest tip fiind o strategie de salvare și protecție a zonei ICSH Hunedoara. În 2011, am lucrat în Zürich, în biroul de arhitectură EM2n, la un proiect de reconversie a unei fabrici de lapte. Au urmat o serie de expoziții foto pe această temă, însă ideea de a face un proiect de reconversie pentru halele din Sibiu poate că a pornit de la albumul editurii Igloo, «Kombinat». După ’89, tendința de a da uitării tot ce a avut de-a face cu comunismul a însemnat, din păcate, ștergerea din amintirea colectivă a trecutului industrial al țării. Păstrându-l, putem reanima un spectru de sentimente care, deși manipulate abuziv în comunism, sunt în esență pozitive”, a declarat Monica Tușinean, pentru Capital Cultural. „Denumirea Fabrica de Cultură mi se pare cea mai potrivită. Astfel, se creează puntea cu trecutul industrial al zonei, sugerând în același timp un element dinamic, un spațiu în care se creează și inovează perpetuu”, a adăugat arhitectul.
„Casa“ din suflet
Directorul general al TNRS, Constantin Chiriac spune că, atunci când un constructor care lucrează cu material se întâlnește cu unul care lucrează cu plăsmuirea de vise, iar cei doi se și înțeleg, cu siguranță se obțin doar lucruri frumoase. „Nu este vorba numai de o schimbare de destinație a unor spații, ci e vorba de viziune, de filosofie. Din acest spațiu, pe care noi l-am numit Fabrica de Cultură, altădată au plecat toate materialele pentru apartamentele care s-au construit în Sibiu. Iată, acum încercăm să construim casa din interiorul sufletului”. Anca Ungureanu, directorul de identitate și comunicare UniCredit Bank, a conchis că „povestea noastră de iubire cu FITS a început cu mulți ani în urmă. Mereu am încercat să aducem lucruri noi în acest parteneriat, iar pe viitor ne dorim să transformăm Fabrica de Cultură într-un spațiu cultural important pentru România”.
