Cum poți pierde 40.000 de lei dacă tai porcul de Crăciun fără să respecți legea

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentrelor Sibiu recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Foto: pexels.com

În aceste condiții, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc într-un agregat frigorific unde se păstrează conform indicațiilor de pe etichetă.

Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea, cărnii și preparatelor din carne, în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.

Carnea și produsele din carne provenite de la porcul din gospodărie sunt interzise a fi comercializate!

De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției Pestei Porcine Africane (PPA).

Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru:

  • a verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;

– a da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;

– pentru a asoma porcul înaintea sacrificării, astfel scutiți animalul de suferinţă şi totodată respectați cerinţele de bunăstare a animalelor.

Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate odată cu efectuarea examenului trichineloscopic, sau în termen de maxim șapte zile de la sacrificare, pentru actulizarea Bazei Naționale de Date (BND).

Nu se recomandă consumul de carne, până nu obţineţi, de la medicul veterinar rezultatul examinării în direcția Trichinelozei, cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.

În situaţia în care medicul veterinar constată în urma examenului trichineloscopic, că porcul este bolnav de trichineloză, proprietarul va fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului.

Examinarea cărnii, provenite de la porcii sacrificaţi, în direcția Trichinelozei, este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în BND, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în BND.

Probele se recoltează din pilierii diafragmatici.

Examenul trichinoscopic se efectuează în Laboratorul din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu cât şi în cabinetele medical veterinare, organizate în condițiile legii, din județul Sibiu.

Laboratorul din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, (adresa Sibiu, Calea Şurii Mari, nr. 21),  efectuează examen trichineloscopic, zilnic, între orele 8.00 – 15.30, în cadrul programului de lucru.

În perioada 30.11.2024–22.12.2024, Laboratorul din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, asigură permanența și în zilele de sambătă, între orele 09–15,30, iar în zilele de duminică, între orele 09–14,00.

Totodată, informăm populația că, introducerea cărnii și a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vită, pasăre, etc.) dintr-o țară terță în Uniunea Europeană, respectiv în România și invers, prin bagajele personale ale călătorilor, este interzisă.

În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în târgurile organizate precum și în piețele agroalimentare, în această perioadă, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:

– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;

– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie produsului pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;

– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.

– comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. să fie achiziţionate din spaţii amenajate,autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, aflate sub controlul personalului de specialitate.

Referitor la comercializarea pestelui si a produselor din pescuit aceasta se va face numai în unități înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor cu respectarea condițiilor privind transportul, depozitarea și expunerea spre comercializare. Gheața utilizată pentru păstrarea peștelui este obligatoriu să fie asigurată pe întreaga perioadă de expunere în cantitate suficientă și obligatoriu să fie obtinută numai din apă potabilă.

Având în vedere intensificarea comerțului on-line, în această perioadă, cu alimente de toate tipurile, cum ar fi produse alimentare proaspete, refrigerate, congelate, preparate, uneori împreună cu produse nealimentare, recomandăm consumatorilor să urmarească cu atenție sporită, cerințele privind comanda, raportat la condițiile de livrare și transport, data expedierii alimentelor (în special pentru produsele alimentare ușor alterabile), precum și respectarea condițiilor prescrise de păstrare și consum ale acestora.

Personalul de specialitate din cadrul D.S.V.S.A. Sibiu, cu atribuțiuni în controlul oficial privind siguranța alimentelor, vor verifica modul cum sunt respectate normele sanitare veterinare la unităţiile de tăiere animale, în târguri de animale, pieţe agroalimentare, unităţi de procesare, depozitare, comercializare şi de alimentaţie publică si vor dispune măsuri de remediere şi de sancţionare, în situaţiile de încălcare a legislaţiei din domeniu

În această perioadă conducerea DSVSA Sibiu va asigura serviciu de permanență, la circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica, pe baza unui program stabilit şi afişat la sediile respective.

În derularea acestor acţiuni D.S.V.S.A Sibiu va colabora cu alte instituţii judeţene D.A.J, D.S.P, I.P.J, C.P.C şi cu autoritaţile publice locale cu scopul de a asigura populaţiei produse alimentare de calitate, salubre şi pentru a le proteja sănătatea.

Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

Pentru sesizarea unor aspecte nedorite, consumatorii au permanent la dispoziţie telefonul DSVSA Sibiu 0269/22.30.69, numărul de telefon tel verde 0800826787 cât și adresa de email callcenter@ansvsa.ro.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura