Cum încearcă atacatorii să vă lase fără bani? Un nou tip de fraudă online

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că în ultimele zile au apărut conturi și videoclipuri sponsorizate care promovează tentative de fraudă pe Youtube.

FOTO: DNSC 

Metoda este destul de simplă și eficientă pentru atacatori, aceasta fiind deja extensiv folosită pe platformele Meta.

„Infractorii cibernetici creează conturi de Google (Youtube), pe care plasează informații și elemente vizuale care au ca obiectiv inducerea în eroare a utilizatorului. În cazul prezentat astăzi, un astfel de cont creat la finalul lunii septembrie se <deghizează> în compania Transgaz și promovează o reclamă falsă, care oferă oportunități ireale de îmbogățire rapidă prin investiții care ar fi susținute de compania în cauză și de Guvernul României”, arată DNSC, care precizează că clipul împrumută și logo-ul unui post de televiziune pentru un grad sporit de încredere oferit audienței.

„Mai departe, aceste clipuri create (cel mai probabil) cu o soluție de tip text-to-speech, încearcă să convingă utilizatorii să acceseze un site de phishing și să introducă date personale, date de autentificare sau date financiare”, spun cei de la DNSC.

Printre recomandări:

  • analizați cu atenție informațiile culese din mediul online
  • evitați accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunități rapide de îmbogățire
  • raportați astfel de postări pentru fraudă către rețeaua socială
  • nu furnizați date pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană
  • verificați întotdeauna pe site-ul ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară – informații referitoare la posibile fonduri care au ca scop înșelarea investitorilor sau referitoare la fonduri neautorizate ori care nu prezintă încredere.

De asemenea, în cazul în care ați introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit prin această metodă depuneți o plângere la Poliția Română, fizic sau online.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*