Cum au evoluat chiriile în Sibiu. Agent imobiliar: „Nu e vorba de preț, ci de chiriaș”

În ultimul an la Sibiu chiriile au început  ușor să crescă. Totuși, schimbarea cea mai vizibilă nu este prețul, ci comportamentul chiriașilor. Aceștia au devenit tot mai selectivi și atenți la sumele pe care le plătesc atunci când decid să se mute într-o chirie. Mulți sunt dispuși să plătească cu 50 -70 de euro în plus pentru o locuință modernă, care oferă mai mult confort.

de Maria-Antonia Oana

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

 

Proprietarii stabilesc prețul în funcție de zonă, dotări, starea apartamentului și dacă este mobilat sau nemobilat. Cei care apelează la agenți imobiliari sau își promovează apartamentele pe internet observă că proprietățile moderne, cu facilități și confort ridicat, se închiriază cel mai rapid, indiferent de sezon.

Contactat de Mesagerul, Cătălin Crăciun-agent imobiliar cu zece ani de experiență în imobiliare a explicat care sunt cele mai căutate zone din Sibiu: „În general vorbim despre zonele foarte bine cotate din Sibiu, desigur, în zonele în care se află diverse facultăți putem vorbi despre prețuri mai mari, dar constat că se caută pe Mihai Viteazu, Doamna Stanca sau City Residence”.

Un apartament cu două camere de închiriat în zona Doamna Stanca sau City Residence costă între 350-450 euro, pe când în cartierele mai ieftine, precum Țiglari sau Broscărie, mai puțin căutate, prețul unui apartament cu două camere variază între 250-300 euro.

Închirierile pe termen scurt, mai avantajoase

Există diferențe clare între chirii pentru studenți, angajați sau turiști care închiriază pe termen scurt. Studenții închiriază de obicei din octombrie până la finalul anului universitar, lăsând imobilele libere la începutul verii.

Proprietățile închiriate pe termen scurt au un randament mai bun. Turiștii, de exemplu, produc mai puțină uzură, pentru că nu gătesc, nu spală și nu  folosesc locuința în mod excesiv.

Cătălin Crăciun recomandă celor care caută o locuință în Sibiu să fie atenți să nu ofere nici o sumă de bani fără a exista un contract semnat, fără să se asigure că persoana cu care discută este proprietarul sau este împuternicit de acesta să îl reprezinte.

„Cred că trebuie să fie atenți la toate detaliile și să folosească neaparat un proces verbal de predare/primire al locuinței, asta pentru a evita orice discuții ulterioare”, a adăugat agentul imobiliar.

Cu alte cuvinte, piața chiriilor din Sibiu continuă să crească moderat, iar confortul și facilitățile devin o prioritare pentru chiriași.