Cum a fost la Făgăraș Fest, festivalul munților și comunităților desfășurat la Valea Avrigului

Duminică, pe Valea Avrigului, este cea de-a treia și ultima zi a Făgăraș Fest, un festival comunitar sustenabil și, în același timp, o experiență inedită în România zonelor montane. Manifestarea este organizată de Fundația Conservation Carpathia și ProPark – Fundația pentru Arii Protejate, în parteneriat cu Primăria Orașului Avrig și Asociația Valea Avrigului.

Făgăraș Fest a debutat vineri seara, pe Valea Avrigului, la Complex Brândușa, într-o poiană străjuită de patru vârfuri de peste 2.200 m altitudine.

După deschiderea de bun venit, a fost proiectat în aer liber filmul „România Sălbatică”, în regia lui Dan Dinu și Cosmin Dumitrache. Documentarul este câștigător al Premiului Publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF 2021 și a cinci premii Gopo în 2022.

Sâmbătă, cea de a doua zi de festivalului a fost dedicată naturii și tururilor ghidate în natură, pe urmele animalelor sălbatice din Munții Făgăraș, recunoașterii de păsări și plante de la poalele munților.

De asemenea, a fost organizată o întâlnire cu localnicii la Șezătoarea din Avrig, dar și un tur dedicat cunoașterii istoriei și culturii orașului Avrig. Târgul de produse locale, atelierelor pentru copii, dar și muzica și dansul pe ritmurile The Mono Jacks, Tarafului de la Vărbilău și mixurilor Vynil, Rum, Tapas&Wine au completat atmosferă festivalului.

La Făgăraș Fest, participanții au putut închiria biciclete pentru plimbări pe poteci domoale sau au putut experimenta galopul cailor într-un tur ecvestru organizat.

Duminică, festivalul dedicat Munților Făgăraș continuă cu activități interactive, vizite ghidate, joc, energie și premierea competiției sportive de anduranță Propark Adventure Race.

„Avem o moștenire naturală unică în Europa și acces nelimitat la ea. O celebrăm în fiecare an la Făgăraș Fest, mutând locația într-o altă zonă a Munților Făgăraș, cu respect, cu responsabilitate, în armonie cu ceea ce ne înconjoară, adaptând tonul și muzica la spectacolul oferit de Natură”, spune Victoria Donos, directorul de comunicare al Fundației Conservation Carpathia.

Făgăraș Fest este rezultatul unei bunei colaborări între două organizații de mediu și comunitatea locală, o invitație care vrea să aducă împreună susținătorii Munților Făgăraș și ai ariilor protejate din România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*