Cum a arătat 2022 în cifre, pentru Drumuri și Poduri SA. Toate obiectivele asumate au fost îndeplinite

Societatea Drumuri și Poduri SA, compania Consiliului Județean Sibiu, încheie anul 2022 cu toate obiectivele asumate îndeplinite.

”Lucrările angajate în fața Consiliului Județean Sibiu – acționarul unic al societății –  au fost realizate în totalitate, iar lor li s-au adăugat cele prestate pentru alți parteneri, în general autorități locale. Avem satisfacția îndeplinirii angajamentelor financiare, dar mai presus de acest lucru, mulțumirea că am îndeplinit un serviciu public esențial pentru comunitate – acela al administrării optime a rețelei de drumuri județene. Avem deja certitudinea unui an 2022 bun din punct de vedere financiar, un an care va permite continuarea investițiilor în echipamente și utilaje.

Colectivul Drumuri și Poduri SA Sibiu rămâne atent la așteptările locuitorilor și participă la efortul Consiliului Județean Sibiu de asigurare a unei conectivități sigure și moderne între comunitățile noastre”, spune Mihai Lisan, director general Drumuri și Poduri SA Sibiu.

Anul 2022 a fost anul în care au fost recepționate cele mai multe utilaje și echipamente din totalul de 19 astfel de achiziții realizate în cadrul campaniei multi-anuale de modernizare. În total, valoarea utilajelor și echipamentelor (inclusiv 2022) a fost de 2 milioane de euro.

Din punctul de vedere al lucrărilor, în anul 2022, acestea au totalizat:

  • covore asfaltice : 62.389 mp
  • tratamente bituminoase : 47.249 mp
  • plombări: 12.138,13 mp
  • pietruire drumuri de pământ și lucrări terasamente : 1.494,07 mc
  • rigole betonate : 4.266,32 ml
  • podețe betonate: 2.055,52 mp
  • ziduri de sprijin: 39,69 mc
  • montat indicatoare rutiere: 496 buc
  • instalat stâlpi: 215 buc
  • montat parapeți noi: 4.368 ml
  • marcaje longitudinale: 323,1 kme
  • marcaje transversale: 2.008,58 mp
  • montat limitatoare de viteză : 93 buc
  • montat sisteme fotovoltaice – iluminare treceri de pietoni: 12 buc
  • întreținere drumuri pietruite: 230.649,82 mp
  • întreținere a plaformei drumurilor: 504.928,24 mp
  • cosire mecanizată: 1.821.755,82 mp
  • curățare șanțuri/rigole manual: 6.570 ml
  • curățare mecanizată șanțuri/rigole: 924 mc
  • igienizări: 11,35 to
  • deszăpezire: 955 km

În plus, tuturor acestora li s-au adăugat lucrări de săpătură, defrișări, vopsiri, aduceri la cota și altele.

Tot în anul 2022 a fost pusă în funcțiune conexiunea video a Comandamentului de deszăpezire cu 50 de puncte din tot atâtea unități administrativ teritoriale ale județului. Conexiunea permite monitorizarea permanentă a drumurilor și intervenția prompta la deszăpezire, însă ea va asigura și verificarea stării drumurilor în afara sezonului rece.

Societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu acordă o atenție specială comunicării cu locuitorii județului,  pentru informarea  acestora în legatură cu starea drumurilor, dar și pentru transmiterea de către cetățeni a sesizărilor punând la dispoziție platforma  www.drumuripodurisibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*