„Culturi în tranziție”, genericul celei de-a patra ediții a evenimentului Sibiu – Capitală Universitară

Cea de a patra ediție a evenimentului „Sibiu Capitală Universitară Europeană. Culturi în tranziție” va debuta luni, 14 mai, anunțând cele trei evenimente componente: “International Week of Lucian Blaga University of Sibiu” (14-19 mai), „Workshop: Internaționalizarea Învățământului Superior și Contribuția Universității în Dezvoltarea Locală și Regională. Ghid de bune practici” (16 mai) și Z9Festival – Festivalul Internațional Studențesc “Zona Nouă”, ediția a IV-a” (13 octombrie).

„Sibiu – Capitală Universitară Europeană. Culturi în tranziție” este un proiect ce facilitează accesul publicului larg la cultura vie și explorează noile tendințe în materie de educație și cultură la nivel global, deschizând astfel calea pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra modurilor în care a evoluat educaţia până în zilele noastre, a stării sale actuale, dar și a permanentei tranziții a culturilor la nivel internațional. Astfel, cea de-a patra ediție a evenimentului oferă din nou posibilitatea Universității “Lucian Blaga” din Sibiu să devină un centru important de creaţie şi diseminare de iniţiative culturale şi educaţionale, propunând publicului larg noi evenimente şi concepte de interes major pentru societate.

Deschiderea oficială a proiectului  va avea loc luni, 14 mai, ora 12.00, în sala Senatului ULBS, odată cu aceasta demarând și primul eveniment – International Week of Lucian Blaga University of Sibiu.

Evenimente componente

  • International Week (14-19 mai) va presupune prezența a aproximativ 120 de participanți de marcă din Europa, America, Africa şi Asia (Bulgaria, Turcia, Grecia, Polonia, Franța, Austria, Marea Britanie, Portugalia, Irlanda, Croația, Serbia, Cambodgia, Africa de Sud, SUA, Indonezia, Malaezia, Egipt, Filipine, China), care vor susţine, pe durata unei săptămâni, prelegeri pe tematici diverse, de actulitate, deschise publicului.

Programul detaliat al prelegerilor poate fi consultat pe website-ul evenimentului: http://international.ulbsibiu.ro/iweek/. Participarea la prelegerile invitaților este gratuită, iar înregistrarea la prelegeri este posibilă prin intermediul website-ului.

  • Workshop: Internaționalizarea Învățământului Superior și Contribuția Universității în Dezvoltarea Locală și Regională. Ghid de bune practici (16 mai) are ca scop organizarea unui atelier de lucru pentru schimburi de bune practici în procesul de internaţionalizare a învățământului superior. Workshop-ul va aborda, de asemenea, şi tematica poziţiei instituţiilor de învăţământ superior în societatea şi comunitatea locală, întrucât universităţile şi mediul academic nu trebuie să se izoleze de restul comunităţii, ci să aibă un rol activ în dezvoltarea comunităţii, implicându-se în îmbunătăţirea acesteia prin iniţierea şi sprijinirea unor demersuri menite să ajute la dezvoltarea economică, socială şi culturală a comunităţii locale.
  • Z9Festival – Festivalul Internațional Studențesc “Zona Nouă”, ediția a IV-a” (13 octombrie) continuă conceptul de eveniment propus în anii anteriori, extinzând aria de impact a acestuia prin propunerea a două componente constitutive:

1. o serie de lecturi, performance-uri, momente muzicale și proiecții video ce vor avea loc în format maraton, începând după-amiaza și terminând a doua zi dimineața. In cadrul acestui eveniment, vor fi prezenți la Sibiu poeți, artiști vizuali și muzicali recunoscuți din nouă țări ale lumii: Statele Unite ale Americii (Danez Smith), Marea Britanie (Emily Berry, Kayo Chingomyi), Germania (Max Czollek), Polonia (Kira Pietrek), Ungaria, Suedia (Linn Hansen), Spania, România (danaga, Livia Ștefan, Cosmina Moroșan) și Republica Moldova;

2. Un număr special al revistei Zona Nouă, dedicat festivalului, care să conțină creațiile artistice ale invitaților străini în traducere în limba română și ale invitaților români în traducere în limba engleză, facilitând astfel o popularizare la nivel larg (național și internațional) a creațiilor artiștilor invitați.

Programul detaliat al proiectului cultural poate fi consultat la adresa http://conferences.ulbsibiu.ro/sbuniv.


Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*