Cultură de canabis, descoperită într-o casă din Ocna Sibiului

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au probat ieri activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 36 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

foto: Poliția Română / arhivă, cu caracter ilustrativ

Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2024, într-un imobil din orașul Ocna Sibiului, bărbatul ar fi înființat și întreținut o cultură de canabis, pe care ar fi recoltat-o în luna octombrie 2024. Masa vegetală și inflorescențele le-ar fi depozitat la aceeași adresă, unde, ulterior uscării, le-ar fi porționat și pregătit în vederea comercializării.

De asemenea, în cursul lunii noiembrie, ar fi transportat și deținut, la locuința sa din municipiul Sibiu, aproximativ 11 grame canabis (drog de risc), în scopul vânzării.

Cercetările au mai relevat faptul că cel în cauză ar fi comercializat cantități din drogul de risc către consumatori din județul Sibiu, cu 60 de lei pentru un gram.

În urma a 3 percheziții domiciliare (2 în Municipiul Sibiu și una în oraș Ocna Sibiului), au fost descoperite și ridicate diferite cantități de canabis (muguri, plante în proces de uscare și fragmente vegetale), îngrășăminte necesare îngrijirii culturii, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea bărbatului. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*