Asociația de Poveste a inaugurat pe 7 decembrie un spațiu educațional dedicat activităților cu tinerii din centrele de plasamente.
În locația de pe Bulevardul Victoriei nr. 14, se vor organiza începând din ianuarie 2023 o serie de activități dedicate tinerilor și personalului din centrele de plasament cu care Asociația De Poveste colaborează de peste 5 ani.
„Este un vis împlinit”, ne spune Carmen Butnarașu, președinta Asociației. „Demult ne doream un spațiu în care să putem organiza ateliere de teatru, orientare în carieră, îngrijire personală sau alte teme de interes pentru tinerii din centrele de plasament. Acum că avem cuibul nostru, vom putea dezvolta și alte evenimente, care să vină în întâmpinarea tinerilor cu care lucrăm. Tot aici vom organiza și workshopurile pentru personalul centrelor de plasament și voluntari, ca urmare a proiectului finanțat în cadrul Maratonului Sibiu din acest an.”
Acest spațiu este o nouă dovadă, că prin efortul comun al sibienilor, viața tinerilor din centrele de plasament poate fi schimbată. Fondurile strânse la Maratonul Sibiu au făcut posibilă organizarea unui spațiu comun, care să ofere experiențe deopotrivă educaționale cât și de conectare cu ceilalți. Însă un astfel de proiect are nevoie de continuitate, iar Asociația de Poveste face apel la comunitate pentru obținerea fondurilor de întreținere pe termen lung a spațiului. „Primele luni de chirie sunt acoperite prin fondurile strânse la Maraton, însă vom avea nevoie de susținere financiară și pe mai departe, pentru a putea derula toate proiectele propuse. De asemenea suntem în căutare de voluntari, care să susțină atelierele împreună cu tinerii instituționalizați, așa că rugăm toate persoanele interesate să colaboreze cu noi să ne contacteze”, este mesajul lui Carmen.
Cine este Asociația De Poveste
Asociația De Poveste vine în sprijinul a circa 200 de copii instituționalizați din patru centre de plasament și o căsuță de tip familial din județul Sibiu, ca urmare a parteneriatului cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Peste 90 de voluntari sunt implicați în acest moment în diferitele activități organizate pentru acești tineri. Datorită implicării voluntarilor și sprijinului comunității, copiii beneficiază periodic de activități în afara centrelor de plasament. S-au organizat ieșiri la teatru, film, patinoar, dar și excursii în afara județului. Asociația De Poveste a fost înființată la Sibiu, cu scopul de a susține copiii și tinerii din centrele de plasament din județ în vederea dezvoltării lor personale și profesionale și integrării în societate prin metode non-formale de educație, workshop-uri formative și programe de sprijin. În timp, voluntarii asociației și toți cei implicați, au devenit eroi de poveste.
Cum poți deveni voluntar
Dacă îți dorești să petreci timp cu copiii din centrele de plasament, nu trebuie decât să te înscrii pe site-ul Asociației De Poveste www.asociatiadepoveste.ro. Apoi vor urma câteva training-uri în care ți se va explica ce presupune acest voluntariat. Disponibilitatea ta ca voluntar trebuie să se întindă pe minim șase luni, și asta pentru a asigura copiilor o minimă constanță în relația cu cei care îi vizitează. Următoarea campanie de recrutare va avea loc în luna aprilie așa că grăbește-te să te înscrii!
Cum poți ajuta și tu Asociația să își continue povestea
Dacă deții o companie poți direcționa gratuit 20% din impozitul datorat statului către Asociația De Poveste. Găsești mai multe detalii aici: https://asociatiadepoveste.ro/company/redirect
În cazul în care nu deții o companie, dar ești angajat, povestește-i șefului tău despre noi și despre facilitatea de direcționare a 20% din impozit.