Ultimele zile, în care am urmărit atent traiectoria degradantă a discursului indus în spațiul public despre inițiativa cetățenească a Coaliției pentru Familie, m-au convins de un lucru: Orwell și Huxley au avut dreptate când au afirmat că într-o societate „perfectă”, în care oamenii sunt controlați cu totul de Sistem, cea mai mare „crimă” adusă împotriva acestuia este „a gândi”.
Alexandru CRĂINICEANU
Orwell merge până în acel punct în care definește, în romanul său distopic „1984”, „Crimagânditul” ca fiind capacitatea indivizilor de a-și păstra intacte valorile și convingerile, indiferent de opresiunea ideologică pe care o exercită Sistemul asupra lor. Desigur, nu putem afirma că am fi ajuns deja într-o societate distopică de tipul „minunatei lumi noi”, în care libertatea de exprimare individuală este cu totul eradicată. Departe de mine acest gând. Dar nu pot să nu observ cum societatea românească de astăzi tinde să se dezbine din ce în ce mai tare din cauza unei confuzii generalizate și a unor mentalități străine de propriile ei valori fundamentale. De aceea, un exercițiu de „a gândi”, adică de a conștientiza „la rece” realitățile în care ne regăsim ca societate astăzi, se impune pentru a păstra unită această societate – lucru pe care ni-l dorim cu toții.
Dar pentru a putea conștientiza aceste realități, trebuie să dăm la o parte aprecierile subiective, presupunerile, acuzațiile sau tezele profund ideologice aruncate în spațiul public astăzi și să pătrundem în esența problemei. Care este până la urmă esența dezbaterilor încrâncenate de astăzi? Faptul că, prin vocea a trei milioane de români, CpF a inițiat un referendum de modificare a art. 48 din Constituție cu privire la o instituție fundamentală a statului, căsătoria. Atât și nimic mai mult. Din această afirmație – care, deși atât de cunoscută, este atât de răstălmacită – m-aș opri asupra unui singur termen esențial: referendum. Din păcate, acest termen tradus prin „dare de seamă” (pe care îl leg direct de termenul „conștientizare” și implicit de „a gândi”) riscă să-și piardă în această discuție orice valoare intrinsecă și să devină o banală zi de duminică în care oamenii sunt chemați la vot în mod inutil sau chiar dăunător, după cum afirmă Platforma Respect. Din acest motiv, scopul pare a fi ignorarea faptului că acest referendum este una dintre cheile democrației statului de drept, că el este reglementat de Constituție prin art. 2 ca fiind una dintre principalele modalități de exprimare a suveranității poporului român; în fapt, că el este singura modalitate perfect liberă, democratică și plină de forță (vorbim de implicarea unei întregi națiuni) prin care expresia completă și complexă a întregii societăți se poate manifesta în plan legislativ.
Dacă ajungem cu gândirea în acest punct și înțelegem cu adevărat valoarea lui, înseamnă că perspectiva de a privi realitățile în care ne regăsim astăzi se schimbă radical – pentru că plecăm de la esențialul problemei, referendumul în sine. Și ceea ce putem observa ar trebui să ne pună pe gânduri. Platforma Respect, care se descrie ca fiind adevărata apărătoare a drepturilor și libertăților, are ca principal scop de înființare oprirea referendumului. Adică, mai liber tradus după explicațiile anterioare, oprirea manifestării actului de suveranitate din partea națiunii române. Desigur, nu spune nimeni că valorile democratice nu trebuie apărate – iar această platformă este liberă să o facă. Dar ea nu încearcă doar să contraargumenteze necesitatea referendumului, ci să-l desființeze și să-l anuleze pe acesta. Diferența dintre cele două alternative este că prima este democratică, în timp ce a doua se opune oricărui principiu al suveranității. Și, până la urmă, cum poate declara această Platformă că principiul ei de bază este: „Toți suntem cetățeni egali: Respect pentru toți!”, când obiectivul său fundamental este acela de a bloca inițiativa legislativă perfect legală și democratică a trei milioane de oameni, adică de a-i opri să se exprime liber și în conformitate cu propriile lor valori asupra unei probleme de interes național cum este familia? Mă întreb dacă mai rămâne vreun principiu de bază al democrației neatins în demersul acestei Platforme…
Tot ceea ce a făcut Coaliția încă de la formare a fost să susțină într-un mod civilizat și perfect democratic necesitatea acestui referendum, ea reprezentând de facto vocea celor trei milioane de romani care l-au inițiat. În replică, CpF a primit din partea formatorilor de opinie ai minorităților sexuale contraargumente divagate de la obiectul referendumului, dezinformări și acuzații agresive, deși aceste minorități nu au avut de-a face cu obiectivele Coaliției. Să etichetezi CpF drept mișcare liberală sau fascistă, să o acuzi de fundamentalism și populism naționalist, așa cum face Platforma Respect sau organizațiile LGBT care o compun, duce la distrugerea oricărei forme de dialog democratic și la dezbinarea societății românești. Dovezi ale acestor acuzații nu au fost niciodată indicate pentru că ele nici nu există. Doar acuzații aruncate fără niciun temei dintre care unele pică în zona ridicolului: să ne amintim doar halucinanta asociere a lui Hitler de inițiativa Coaliției, prin folosirea unei banale tehnici, argumentul ad hitlerum.
Ceea ce rămâne, așa cum am spus, dincolo de toate acestea este valoarea intrinsecă a referendumului. Valoare ce nu este nici imorală, nici declanșatoare a unei psihoze naționale, așa cum s-a afirmat în emisiunea „Recurs la morală”. Și aceasta pentru că manifestarea suveranității este responsabilitatea fiecărui popor care vrea să se numească democratic. O responsabilitate ce nu poate fi negată sau privită cu indiferență doar pentru că nu s-ar putea observa în prezent consecințele nefaste ale lipsei definirii căsătoriei în Constituție. Să aruncăm puțin cu ochiul în Occident (că tot ne place să o facem): vedem că în Canada familiile sunt dezmembrate pe criterii de afinitate cu teoria identității de gen devenită normă juridică, iar copiii pot fi adoptați și crescuți de cupluri homosexuale; în Franța 1,5 milioane de oameni în fața Parlamentului nu au putut opri adoptarea de către acesta a unui amendament în Codul Civil în favoarea căsătoriilor homosexuale (vi se pare un scenariu posibil și pentru noi?) și exemplele pot continua. Ce trebuie să reținem este că nu putem să închidem ochii ca și cum nu ar exista nimic de hotărât. Responsabilitatea pentru România de mâine este o necesitate – iar referendumul privind căsătoria este o modalitate de a o îndeplini. Iar când Curtea Constituțională avizează acest demers și stabilește că revizuirea ce face obiectul lui se aliniază Declarației Universale a Drepturilor Omului, Convenției Europene a Drepturilor Omului și Declarației Universale a Drepturilor Omului (Monitorul Oficial, nr. 883/25.11.2015); când toate deciziile CEDO subliniază că definiția căsătoriei rămâne a fi hotărâtă la nivelul statelor membre; când membri ai Congresului american susțin această inițiativă, cine are interes să respingă acest referendum?
Ceea ce v-am propus mai sus este un exercițiu de „gândire”. Trebuie să reținem că acest referendum reprezintă adevărată manifestare a democrației românești, care până acum greu a avut posibilitatea să se evidențieze. Și că opoziția vehementă față de el prin campania de defăimare la care este supusă Coaliția pentru Familie nu numai că nu rezolva problema definiției căsătoriei, dar mă și duce la o dezbinare profundă a societății. Iar, în ultimă instanță, exact ca în cazul individului lui Orwell sau al lui Huxley, națiunea română, prin boicotarea referendumului, nu ar fi lăsată „să gândească” asupra unei probleme a cărei soluție numai aceasta o poate aprecia.
