Ilie Avram Pinte, primarul comunei Valea Viilor: „Cu proiecte finanțate prin GAL se fac lucruri utile pentru comunitate“

 Aproximativ 100.000 de euro a reușit să obțină Primăria Valea Viilor cu trei proiecte depuse pe PNDR, Axa IV LEADER, prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) Podişul Mediaşului. Primarul Ilie Avram Pinte îi sfătuiește pe toți cei interesați să acceseze fonduri europene nerambursabile să se înarmeze cu multă răbdare și să respecte cu strictețe regulile, cu încredere că toate dificultățile pot fi depășite și, în final, rezultatele rămân și se văd peste ani.

DSC01887Mesagerul de Sibiu: Cum ați ajuns să lucrați cu GAL Podișul Mediașului?
Încă de acum câțiva ani, înainte de înființarea GAL-ului, odată cu apariția legii care reglementează aceste organizații, se știa că vor veni finanțări prin GAL care pot fi accesate de primării și ne-am putut întâlni și informa înainte de a se forma GAL-ul. Ne-am unit câteva primării din zonă, avem și o localitate din Mureș, comune din Podișul Mediașului. Știam despre GAL-uri, ce vor însemna ele, am fost chiar într-un schimb de experiență în Franța, aproape toți primarii din zona GAL-ului, și am văzut ce s-a făcut prin Franța cu acest sistem, am văzut obiective finalizate, ceea ce a fost foarte important pentru noi. Se știa că nu sunt sume foarte mari, dar se fac lucruri utile pentru comunitate.

Mesagerul de Sibiu: Sunt mai ușor de accesat finanțările prin GAL decât prin structurile guvernamentale?
Mult mai ușor merge treaba, este cu totul altfel. Bine, este adevărat că și sumele care pot fi accesate sunt mult mai mici, acesta este adevărul, nu este același lucru dacă discutăm de două milioane de euro sau de 30.000 de euro.

Mesagerul de Sibiu: Care a fost primul proiect pe care l-ați depus la GAL Podișul Mediașului?DSC01894
Primul proiect pe care l-am depus a fost „Redescoperă tradițiile!“, pe Măsura 322, elaborat în iulie 2012. Cam un an și jumătate a durat lucrul la proiect. Valoarea sa este de aproximativ 30.000 de euro. Aici am cuprins dotarea căminului cultural cu stație de sonorizare, lumini, echipament de proiecție, aparatură video, laptop, dar și dotarea cu mobilier a unui muzeu – tot în căminul cultural – și, nu în ultimul rând, costumele populare care au fost comandate la o firmă de prestigiu. Pe acest proiect am luat deja și banii înapoi, este implementat și sumele sunt 100% recuperate.

Mesagerul de Sibiu: Care sunt rezultatele pe termen lung ale proiectului?
Clădirea căminului cultural a fost construită în anul 1910, are o capacitate de 200 de locuri și este păstrată în forma inițială. Comuna Valea Viilor a avut o activitate artistică boDSC01892gată, fie că vorbim de colindătorii conduși de Nicolae Tudoran, care au concertat de la Iași la Sighet, fie de formațiile de dansuri populare îndrumate de Augustin Edves sau de Andronic Bârsan, ori de cea de dansuri țigănești coordonată de Nicolae Comiza, taraful lui Marin Sicoe, fanfara sașilor, formația de dans modern a învățătorului Mihail Sonntag sau de echipele de teatru amator. Acești artiști și mulți alții au încântat nu doar publicul local, ci au reprezentat comuna la evenimente culturale din toată țara, însă condițiile dificile le-au restrâns activitatea. Prin urmare, proiectul și-a propus revigorarea actului artistic în cadrul formațiilor de adulți și crearea cadrului de învățare a tinerei generații.
În cadrul proiectului, am achiziționat aproape 90 de costume populare românești, săsești și țigănești. Am și fost cu ele, deja le-am și expus, am fost la un festival la Dumbrăveni. Avem și un ansamblu de dansuri, aflat în al treilea an de existență. Am lucrat cu Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu“ de la Sibiu, am avut un profesor angajat și funcționează bine. De coordonarea dansurilor săsești se ocupă doamna viceprimar Elena Lază. Sperăm ca, în curând, să avem și o grupă de rromi. Încercăm să punem în valoare ceea ce am obținut priDSC01900n proiect, să fie banii cheltuiți cu folos, nu să ținem costumele în dulap, altfel nu ar mai avea nici un sens. Pe lângă asta, ne-am mai dotat cu două televizoare, cu un pian electric Yamaha Clavinova și alte instrumente muzicale (chitare, acordeon, blockflote), având în vedere că urmează cea de-a XII-a ediție a festivalului de muzică clasică „Marțian Negrea“, dedicat marelui compozitor care s-a născut și a copilărit în Valea Viilor, în perioada 17-18 octombrie, odată cu ediția de toamnă a Zilelor Culturale ale județului Sibiu.

Mesagerul de Sibiu: Cel de-al doilea proiect este axat tot pe cultură. Despre ce este vorba?
Al doilea proiect, în valoare tot de aproximativ 30.000 de euro, se intitulează „Patrimoniu și tradiții în comuna Valea Viilor“ și l-am depus pe Măsura 313 – Încurajarea activităților turistice. Se mulează foarte bine pe specifiDSC01916cul comunei noastre, care este sit UNESCO. Dezvoltarea activităților turistice trebuie să contribuie la creșterea numărului de locuri de muncă și a veniturilor alternative, precum și la creșterea activității spațiului rural. Am încercat să punem mai bine în valoare potențialul turistic din comună. Asta a presupus amplasarea a patru filigorii, din care una în Motiș și trei în Valea Viilor, unde atât turiștii, cât și sătenii pot să facă un popas. Filigoriile sunt foarte frumoase, au bănci, chiar ne bucurăm că sunt foarte uzitate. Pe lângă acestea, am mai pus panouri, rasteluri pentru biciclete, trei infochioșcuri pentru informare turistică, precum și numeroase exponate de diverse dimensiuni, care sunt amplasate în locurile-cheie din comună, album monografic, vederi etc. Cu această ocazie, am dat denumiri străzilor, iar prin proiect am realizat și indicatoare cu numele străzilor, precum și indicatoare spre principalele puncte de atracție turistică din comună. Tot prin acest proiect, am realizat câteva mii de pliante și broșuri pentru promovarea turistică a localității.DSC01875

Mesagerul de Sibiu: Care este stadiul proiectului?
La această oră, a mai rămas de instalat softul infochioșcurilor. Proiectul l-am demarat cam în urmă cu un an și acum am depus cererea de plată finală. Așteptăm numai vizita pe teren și returnarea sumelor investite. Cu experiența pe care am avut-o de la primul proiect, a mers un pic mai ușor. Am avut ce învăța de la primul proiect. De exemplu, acum am încercat să grupăm achizițiile pe categorii, pentru că la celălalt proiect am avut vreo 60 de dosare pentru achiziții, e nevoie de foarte multe documente.

Mesagerul de Sibiu: Mai aveți și un al treilea proiect, care vizează Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. În ce stadiu este acesta?
Cel de-al treilea proiect are în vDSC01883edere dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Valea Viilor, pe Măsura 322 – Valorificarea obiectivelor de patrimoniu cultural și natural. Am constatat că e foarte important, când apare o situație de urgență, să intervii foarte rapid. Asta ne lipsea nouă. Avem o motopompă mare, până duceam apă, până puneam tractorul, aproape că ajungeau și pompierii de la Mediaș. Am zis să aducem un utilaj mobil, cu tracțiune integrală, în valoare de aproximativ 28.000 de euro, cu care să putem interveni în foarte scurt timp. Este vorba despre un ATV special pentru intervenții în caz de incendii și nu numai. Are tot felul de accesorii, șenile cu care putem interveni și iarna. Proiectul este în derulare. DSC01887L-am început anul acesta, în februarie, când am semnat contractul de finanțare. Chiar zilele acestea urmează să primim utilajul multifuncțional. Furnizorul desemnat prin licitație este o firmă specializată din Buzău, care colaborează și cu Inspectoratele pentru Situații de Urgență. Au aparate de specialitate și adecvate pentru acest domeniu. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Valea Viilor a fost înființat în 2009 și are, în prezent, 35 de voluntari. Firma furnizoare se va ocupa și de instruirea lor pentru a folosi noul echipament.

Mesagerul de Sibiu: Ați avut în rândul angajaților Primăriei pe cineva calificat care să vă ajute la elaborarea proiectelor sau ați lucrat cu consultanți externi?
Am avut și personal în Primărie. Am avut un sprijin foarte bun din partea secretarei, a contabilei, a directorului căminului cultural. Dar fără consultanță nu se poate, la toate proiectele am avut consultanți, este și o cerință în acest sens.

Mesagerul de Sibiu: Ce sfaturi ați avea pentru cineva interesat să acceseze fonduri europene?
Trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Dacă n-ai răbdare și crezi că se rezolvă de azi pe mâine, nu merge. Sunt niște reguli stricte care trebuie să fie respectate, mai apar – din păcate – și reguli noi în timpul jocului, ceea ce pe mulți îi descurajează. Dar se poate trece peste aceste dificultăți.

Mesagerul de Sibiu: Colaborarea cu cei de la GAL cum a fost?
Foarte bună. Ne-am consultat, ei au fost mereu la noi. La orice eveniment, au venit și și-au promovat sesiunile de finanțare deschise și măsurile prin care se pot accesa fonduri europene. Întotdeauna când am avut festival, i-am chemat și au venit, au ținut prelegeri, au lăsat și foarte multe pliante prin sat. Ca rezultat, la noi mai sunt și beneficiari privați de finanțări prin GAL. Noi suntem cam pe locul II în zona PDSC01882odișului Mediașului, ca finanțări atrase, din câte am înțeles. Am avut și două proiecte private, unul pe agricultură – un tânăr agricultor și-a luat un tractor – și un întreprinzător din Mediaș care are închiriat un imobil în Valea Viilor pentru o firmă care oferă echipamente și servicii de agrement.
Una dintre prioritățile incluse în strategia noastră se referă la turism, având în vedere că avem biserica inclusă în patrimoniul UNESCO. Vin foarte mulți turiști, dar nu au unde să înnopteze sau să mănânce, așa că am încercat să încurajăm localnicii să dezvolte unități de cazare. Am găsit 4-5 persoane, dar toate au abandonat pe parcurs, fiindcă să fii sit UNESCO presupune foarte multe îngrădiri, așa că toți s-au descurajat și au renunțat. Au plecat la drum foarte entuziaști, dar când au ajuns pentru aprobare la Ministerul Culturii, li s-a spus că nu pot efectua lucrările pe care le-au planificat.
Sperăm ca și pe viitor GAL-ul să ne ajute foarte mult. Vrem să lucrăm împreună, în continuare, și vrem să stimulăm inițiativa privată pe GAL, în special, să se miște mult mai bine decât până acum. Acum e rândul privaților, se vor da foarte multe fonduri pentru investitorii privați, noul exercițiu este mai mult pentru ei decât pentru administrații.

Mesagerul de Sibiu: În ceea ce privește administrația locală, la ce proiecte vă mai gândiți pentru viitor?
Avem proiecte pregătite și pentru perioada care vine. De pildă, e un proiect pentru modernizarea trotuarelor pe lângă drumul județean și încercăm să-l includem într-o linie de finanțare, apoi un buldoexcavator nu ne-ar strica nici nouă, fiindcă am văzut că alte primării au achiziționat așa ceva. Oricum, în strategia GAL-ului trebuie să prindem mai multe domenii. Din păcate, au fost multe domenii care nu puteau fi accesate prin GAL, dar acum ne-am dat și noi seama unde sunt probleme și conducerea GAL-ului a văzut multe probleme și cred că va fi cu totul altfel în viitor, în următorul exercițiu bugetar european.

Biserica-cetate, o moștenire unicăprimar Ilie Avram Pinte

Traseul tematic „Patrimoniu și tradiții în comuna Valea Viilor“ se amenajează ca un circuit turistic în intravilanul localităților Valea Viilor și Motiș (biserica evanghelică fortificată – casa parohială – școala – cimitirul evanghelic – alte monumente, instituții reprezentative. Comuna Valea Viilor reprezintă unul dintre centrele importante ale moștenirii culturale a ținutului, o moștenire datorată conviețuirii sașilor cu românii. Comuna conservă centrele istorice ale localităților componente, ansambluri de arhitectură vernaculară saxonă, caracteristică întregului ținut, acestora adăugându-li-se și tramele stradale conservate – în mod fericit – pe multe străzi din ambele localități. Terra sau Villa Boromlaka (Vorumloc, din 1964 Valea Viilor) este o așezare cu o istorie seculară, prima DSC01918atestare documentară fiind la 1305. Satul Motiș (Villa Marteni) a fost atestat la 1319. Cele două localități evidențiază, în total, șapte monumente istorice edificate în secolele XIV-XIX, obiective care le conferă un aspect medieval deosebit, preferat atât de turismul cultural, cât și de comunitățile de oameni de afaceri europeni, ce poate contribui la dezvoltarea durabilă, păstrarea identității culturale fiind un obiectiv strategic pentru administrația comunală. Din cele peste 300 de biserici săsești fortificate cu care era împânzită Transilvania, unele au dispărut deja, iar altele sunt pe cale de dispariție, dar cea mai mare parte s-au păstrat și șapte dintre ele (inclusiv cea din Valea Viilor) se află din 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Comuna Valea Viilor face parte și din rețeaua Ecomuzeului Regional din Valea Viilor. Circuitul din Valea Viilor cuprinde cinci gospodării care și-au păstrat aspectul original, cu grădini și curți amenajate în mod tradițional. O plimbare prin Valea Viilor, pe dealurile înconjurătoare de unde se pot vedea grădinile cultivate ale localnicilor, fostele vii, oferă oricărui turist posibilitatea de a savura o panoramă minunată asupra întregii localități, dar și să înțeleagă de ce s-a format aici o așezare și de ce sașii au construit una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din Transilvania.
Proiecte pe GAL PM în comuna Valea Viilor

Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor contractate: 331.310 euro
Măsura 112: un proiect, valoare nerambursabilă: 24.000 euro
Măsura 312: un proiect, valoare nerambursabilă: 19.054 euro
Măsura 313: două proiecte, valoare nerambursabilă: 209.926 euro
Măsura 322: două proiecte, valoare nerambursabilă: 78.330 euro

GAL Podişul Mediaşului – în cifre

Asociaţia „Grupul de Acţiune Locală (GAL) Podişul Mediaşului“ a fost înfiinţată ca organizaţie de cooperare public – privată reprezentând teritoriul a 13 comune din judeţul Sibiu și o comună din județul Mureș, pentru a participa la programele de dezvoltare rurală durabilă şi pentru a conecta autorităţile publice cu reprezentanţii societăţii civile, ai sectorului economic privat şi ai comunităţilor locale. Sediul GAL Podișul Mediașului se află în comuna Ațel, nr. 76.

Membri: 59, publici și privați
Misiune: dezvoltarea teritoriului Podișul MediașuluiDSC01891
Populație: 46.646 locuitori
Comunități locale membre în GAL:
Alma, Ațel, Axente-Sever, Bazna, Blăjel, Dârlos, Dumbrăveni, Hoghilag, Micăsasa, Moșna, Șeica Mică, Târnava, Valea Viilor, Viișoara

Implementarea strategiei de dezvoltare locală a teritoriului Podișul Mediașului
În perioada 2012-2015, GAL PM implementează strategia de dezvoltare a teritoriului, urmărind să finanțeze o serie de proiecte publice și private care vor contribui la atingerea obiectivelor agreate la nivelul teritoriului.
Contracte de finanțare semnate: 57
Valoare totală a coDSC01904ntractelor: 2.333.768.00 euro

 Când vor fi disponibile fonduri pentru finanțarea unor noi proiecte?
În perioada următoare, GAL Podișul Mediașului se va implica în elaborarea unei noi strategii de dezvoltare, care va fi supusă aprobării Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobarea strategiei va deschide oportunitatea accesării de către GAL a unui fond alocat finanțării de proiecte LEADER în perioada de programare 2014-2020.
În procesul de elaborare a noii strategii vor avea loc consultări publice și întâlniri cu cetățenii comunelor membre în GAL și ai orașului Dumbrăveni, astfel încât noul plan strategic să reflecte realitățile identificate la nivelul comunităților locale și, implicit, să fie alocate fonduri pe măsurile de finanțare care prezintă interes pentru locuitori.

Denumirile măsurilor de finanțare

  • Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri
  • Măsura 312 – Dezvoltarea sectorului non-agricol
  • Măsura 313 – Încurajarea activităților turistice
  • Măsura 322 – Valorificarea obiectivelor de patrimoniu cultural și natural
  • Măsura 421 – Implementarea proiectelor de cooperare

Investiții în infrastructură

Primăria Valea Viilor nu se află la prima experiență cu proiectele pe fonduri europene. „Mai avem un proiect mare pe Măsura 322, care rulează de mult. Este vorba deDSC01911spre un proiect integrat, care cuprinde patru proiecte cu următoarele scopuri: modernizare străzi, modernizare și reparații de la A la Z la căminele culturale din Valea Viilor și Motiș, spații verzi și Centrul de Amintiri Frumoase – care presupune ajutorarea oamenilor vârstnici (medicamente, socializare, aprovizionare), pentru asta se va cumpăra un microbuz de 8+1 locuri. Suntem acum cu ofertele pe masă pentru această licitație. Proiectul acesta l-am început în 2008, cu studiul de fezabilitate, și am semnat proiectul tehnic, tranșa a doua, în 2012. Se lucrează din greu, am avut și ceva probleme inerente la derularea lucrărilor și la desfășurarea licitațiilor, care vor duce la anumite întârzieri. Procedura este foarte greoDSC01895aie, trebuie să ai nervi de oțel, dar de asta suntem aici: să punem nervii la dispoziția cetățeanului, să facem ceva. Până la urmă, rezultatul contează. Chiar mă bucur acum că au venit proiectele acestea europene mari, cu care să ne punem la punct toate satele aparținătoare, mai ales că este prins și Motișul, un sat care până acum rămăsese deoparte“, povestește primarul Ilie Avram Pinte.
În aceste zile, edilul din Valea Viilor așteaptă invitația la sediul ADR Centru, din Alba Iulia, pentru a semna un nou contract de finanțare, pentru un proiect de 1,5 milioane de euro pe Măsura 125. Acesta are în vedere modernizarea unor drumuri de exploatație agricolă. „Sunt chiar bucuros că am prins acest proiect, pentru că vii la Valea Viilor, te uiți aici și nu vezi nici o vie nicăieri. Unul din drumuri duce prin fostele vii ale IAS-ului, o zonă foarte frumoasă, cu expunere la soare, și sperăm să reapară plantațiile viticole și să ne merităm denumirea comunei“, a mărturisit el.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*