„Biletele la control, vă rog!” De multă vreme n-am mai auzit solicitarea aceasta făcută de un conductor de tren! Pe 23 martie 2025 s-a întâmplat minunea, biletele fiindu-ne solicitate de ajutorul conductorului de tren, o fetiță-voluntar de numai opt ani!
Ne aflam într-un vagon tras de o locomotivă pe traseul mocăniței de pe Valea Hârtibaciului, călătorind între gările Cornățel și Hosman.
Ion TALPOȘ
foto: Ion Talpoș
Am călătorit cu mocănița pe acest traseu în compania unor oameni minunați, implicați în susținerea unor proiecte culturale de suflet, derulate în cadrul Festivalului „Martie liric”. Un festival al Asociațiilor „CreativAct” și „Atelier 17” Sibiu. A fost o călătorie lirică făcută pe Valea Hârtibaciului, ca în poveștile copilăriei noastre! O călătorie în care, așa cum spunea Magda Ienci, unul din voluntarii Asociației „Prietenii Mocăniței” implicați în organizarea evenimentului „cuvintele devin tovarăși de drum, iar fiecare oprire aduce un nou moment de reflecție și emoție”.
Drumul cu mocănița făcut între Cornățel și Hosman nu ni s-a părut nici lung, nici plictisitor. Au avut grijă de asta organizatorii primei curse cu trenul din sezonul de anul acesta, oameni ambițioși, implicați în multe proiecte culturale inedite.
O dată cu glasul roților mocăniței puse în mișcare din gara Cornățel, s-au auzit glasurile organizatorilor și ale invitaților acestora. Actorul Cătălin Neghină ne-a încântat recitând poezii dintr-un volum al lui Lorinczi Francisc-Mihai intitulat, cum altfel decât „Amiezi cu mocăniță și cu libelule”. I-au urmat tineri aflați în pragul afirmării, cu poezii din creațiile lor sau ale altor poeți. Spectacolul oferit a continuat apoi în gara Hosman unde Cătălin Neghină și alți invitați ai organizatorilor, ne-au recitat poezii scrise de George Topârceanu, Nichita Stănescu, Elena Farago, Alexandru Macedonski . A fost un adevărat regal artistic, în ciuda vântului care începuse să sufle binișor încercând să ne spună, și el, poveștile sale…
Aminteam că parcursul drumului făcut cu mocănița, nu ni s-a părut nici lung, nici plictisitor, pentru că au avut grijă, de asta, organizatorii. Mihai, un voluntar volubil din cadrul Asociației „Prietenii Mocăniței”, în rolul conductorului de tren, ne-a captat atenția cu poveștile sale:
˂Ăștia 70 de kilometri, ne-a spus conductorul trenului, au fost făcuți în 1910. Pe vremea aceea, aici era Imperiul Austro-Ungar. De la Sighișoara până la Sibiu, linia aceasta pentru mocăniță avea 123 de kilometri și era cea mai lungă linie de mocăniță din țară. În 1965, porțiunea dintre Sighișoara și Agnita s-a scos, pentru că trecea un deal foarte mare unde trebuia să facă curbe multe și mergea foarte încet. Mergea abia cu cinci kilometri la oră! Mergea așa de încet, încât oamenii de la clasa I, care plăteau mai mult pentru un bilet, rămâneau în vagoane la urcare, dar cei de la clasa a doua erau dați jos din vagoane, pentru ca trenul să fie mai ușor. Pe vremea aceea exista și clasa a treia la tren, iar cei care călătoreau la clasa a treia erau puși să împingă trenul! De acolo s-au născut fel de fel de povești, pe care am să vi le spun acum.
Se spune că demult, cei din tren l-au văzut pe unul că mergea pe margine, pe lângă linia trenului și i-au strigat acestuia: ˂Hai în tren, că tot la Sighișoara mergem și noi> Iar el le-a răspuns: ˂Nu, mulțumesc! Merg pe jos, pentru că mă grăbesc!>.
O altă poveste spune că lumea se dădea jos din tren, la baza dealului. Își așezau pătura pe iarbă, scoteau mâncarea, mâncau, se odihneau, apoi o luau la pas de-a curmezișul dealului și prindeau trenul sus, pe deal.
Acum trecem prin „Curba măgarului!”. Pe dealul acesta era tot timpul, un măgar. Era fotogenic, apărea în toate pozele făcute cu mocănița. De vreo trei ani, nu am mai văzut măgarul pe deal. De ce? Veți afla imediat pentru că, după curbă, pe partea dreaptă, vom vedea niște oase de dinozaur. Mai întâi o să vedeți vila ciobanului apoi, imediat după ea, o să vedeți oasele de dinozaur!>
Călătorii din tren și-au întors instinctiv privirile spre dreapta, așteptând să vadă minunea! A apărut mai întâi o rulotă veche, apoi un țarc pentru oi, lăsate oarecum în paragină. Apoi, din iarba de un verde-crud care începuse să-și mijească vârfurile printre uscăturile iernii duse de curând, am zărit câteva oase provenind de la un animal de talie mare. Am aflat apoi adevărul legat de această poveste amuzantă! Ursul, care dăduse târcoale acelei stâne improvizate, îi luase ciobanului măgarul de la oi, ospătându-se. I-a mai lăsat ciobanului doar câteva resturi. Câteva oase „de dinozaur” albite acum de vreme! Așa a dispărut măgarul fotogenic, din peisaj!
˂Pe linia aceasta dintre Sibiu și Agnita, își continuă povestea conductorul, se mergea, teoretic, cu 30 de kilometri la oră. Practic, se mergea cam cu 15 kilometri la oră. Așa de încet încât, pe interiorul ușilor vagoanelor, era scris „Nu culegeți flori în timpul mersului!”.
Am auzit de la un călător, acum vreo doi ani, o altă poveste. Era un călător care a prins una din ultimele curse ale CFR-ului, aici, în anul 2001. Spunea că era în tren într-o dimineață și la un moment dat, fiind în mijlocul câmpului, mecanicul a tras vreo trei semnale acustice și a oprit trenul. Era o vacă pe șine! S-au dat oamenii jos, au alungat vaca și trenul s-a pus în mișcare. După o vreme, mecanicul a tras iarăși vreo trei semnale acustice și trenul s-a oprit din nou! „Ce mai este acum? Altă vacă?” s-au întrebat cei din tren, mirați. Mecanicul le-a răspuns, impasibil: „Nu, nu! Este aceeași vacă!” Așadar, astea-s vitezele de deplasare ale mocăniței!>
Acum, ne explică conductorul, mergem pe o porțiune de drum în linie dreaptă, unde în 2009 s-a filmat o reclamă pentru „Jameson Irish Whisky”.
˂Era un tren confecționat din lemn și carton, o locomotivă cu aburi, un vagon cu domnișoare îmbrăcate în rochii de epocă și un vagon de marfă, încărcat cu butoaie de whisky. Trebuia să pară că trenul era scăpat de sub control și domnul Jameson să vină călare de peste deal, să sară de pe cal în locomotivă, să tragă frâna și să o oprească trenul pentru a-și salva prețioasa încărcătură. S-au chinuit trei zile să filmeze scena săriturii! Cascadorul nu nimerea locomotiva, pentru că trenul nu putea să meargă așa repede cum alerga calul! Neavând soluții, au sedat calul. A alergat calul mai încet, dar făcea spume la gură! Disperați, oamenii au filmat scena săriturii de la brâu în sus, să nu se vadă calul. Reclama se poate vedea pe You Tube: ˂Jameson Iron Horse>.
Ne apropiem de o zonă în care, printre copaci, sunt presărate cioate. Aceasta este zona în care castorii și-au găsit casă, și-au făcut adăposturi. Castorii s-au mutat în fiecare an, câte 50-100 m. mai la vale. Ținând cont că ei au fost reintroduși în natură la vreo 40 de kilometri mai sus, pe râu, le-a luat ceva timp să ajungă până aici! În județul Sibiu, castorii au fost reintroduși în vreo trei locuri: pe Valea Hârtibaciului mai sus, pe la Brădet, pe Olt lângă Avrig, la Mârșa și pe Cibin, în Sibiu. Castorii de pe Cibin, în pandemie, cum nu mai erau oameni pe stradă, au ieșit pe apă și au ros sălciile de la Piața Cibin!
Acum vom trece un pod iar după podul acesta, trecem prin tărâmul căprioarelor! De obicei, le vedem de aici încolo, fie pe stânga, fie pe dreapta. Călătoriți acum în vagonul destinat observării de păsări! Chiar dacă nu s-au întors păsările călătoare din migrația lor anuală, observați că în vagon sunt puse afișe cu păsările care pot fi văzute din tren pe aici, în timpul anului. Aveți pe afișe imaginile și denumirile acestora, pentru a putea fi recunoscute mai ușor. În mica deltă formată aici putem vedea stârci, cormorani… Păsări venite din Delta Dunării>.
Mocănița merge mai departe! Nu după multă vreme, ajunge în gara Hosman, punctul final al călătoriei noastre. Suntem invitați să coborâm. Fațada unei clădiri din gară ne întâmpină cu o pictură murală prietenoasă, realizată de Asociația „CreativAct” cu sprijinul mai multor artiști plastici sibieni, în cadrul unei acțiuni cofinanțate de Consiliului Județean Sibiu. Acesta este și locul în care gazdele noastre ne-au încântat, cum am mai spus, cu un scurt și binevenit moment artistic continuat de invitații organizatorilor. A fost minunat!
foto: Ion Talpoș
foto: Ion Talpoș
foto: Ion Talpoș
foto: Ion Talpoș
foto: Ion Talpoș
foto: Ion Talpoș
