Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a prezentat proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Consiliului Județean pentru 2017. Acesta urmează a fi supus dezbaterii publice și votului în plen.
Proiectul bugetului se cifrează 323,5 milioane lei, din care s-au alocat pentru funcționare 272,6 milioane lei (84%), iar pentru dezvoltare 50,9 milioane lei (16%).
E un început
Se remarcă, astfel, o creștere a secțiunii Dezvoltare cu două procente față de bugetul realizat pe 2016. „Intenționăm ca această creștere pentru secțiunea Dezvoltare să fie o regulă, ceea ce se traduce prin reducerea cheltuielilor de funcționare, aspect care trebuie să fie o preocupare centrală și a managerilor instituțiilor din subordine”, a subliniat Daniela Cîmpean. Raportat la anul 2016, se înregistrează o creștere la capitolul Sănătate de la 16,18 milioane, cât era inițial prevăzut (din care s-a realizat efectiv doar 10 milioane), la 21,529 milioane de lei.
Mulți bani se duc pe salarii
O provocare majoră a acestui proiect de buget este faptul că, din cele 323,5 milioane lei, 30 de milioane sunt reprezentate de creșterile salariale în urma deciziilor la nivel de Guvern, cu un procent de 20% pentru angajații din administrația publică, respectiv 50% pentru personalul din structura DGASPC și pentru parte din personalul din instituțiile de spectacole și concerte. „Față de suma inițial alocată de la bugetul de stat în 2016, în acest an avem cu 8 milioane mai mult, dar, întrucât creșterile salariale sunt de 30 milioane de lei, 22 de milioane aferente creșterilor salariale stabilite de guvern trebuie asigurate din bugetul local, în detrimentul secțiunii Dezvoltare. Din acest motiv, am fost nevoiți să ne limităm investițiile”, a subliniat Daniela Cîmpean.
Proiectele strategice
Consiliul Județean Sibiu are în vedere două proiecte strategice pentru județ, pentru care va solicita sprijinul tuturor parlamentarilor de Sibiu, un prim pas fiind invitarea acestora la ședința ordinară în cadrul căreia va fi votat bugetul. Primul este noul Spital Județean. Terenul primit de la ADS a fost predat Consiliului Județean și deja întabulat. Un mare avantaj îl constituie punerea la dispoziție, în baza unui protocol între CJ și Ministerul Sănătății, posibil prin bunăvoința ministrului Vlad Voiculescu, a documentației tehnice, care trebuie doar actualizată, fiind alocată în acest scop suma de 900.000 lei pentru studiul de fezabilitate și actualizare proiect tehnic. „În acest fel câștigăm un avans de aproximativ 2 ani și economisim milioane de euro care s-ar fi cheltuit altfel cu întocmirea documentației tehnice de la zero. Intenționăm finalizarea lor în cursul acestui an”, promite Cîmpean.
Programul Regiune Gastronomică Europeană 2019, pentru care pregătirile demarează din acest an, va fi prefațat prin: finanțare prin agenda culturală a proiectelor care au o componentă gastronomică, prioritizate printr-un punctaj de 30%; suplimentarea cu 180.000 lei a cotizației pe 2017 pentru Asociația Județeană pentru Turism Sibiu, în calitate de implementator al programului și finanțarea acțiunilor în domeniul turismului cu suma de 405.890 lei (editarea de broșuri de promovare a programului, realizarea unei aplicații pentru dispozitive mobile Sibiu County App, participarea la târgurile de turism, amenajarea de spații de popas și informare turistică).
Investiții
Aeroportului Internațional Sibiu i s-au alocat 3.535 milioane lei pentru a pregăti investițiile obligatorii în vederea absorbției sumelor care se ridică la 36 de milioane euro, prevăzute în Masterplanul pentru Transport al României. Totodată, la conceperea proiectului de buget s-a acordat atenție finalizării proiectelor de investiții începute în anii anteriori: la Spitalul Județean: reabilitarea secției ORL (5,25 milioane lei) și reabilitarea stației de oxigen (1 milion lei); la Spitalul de Pneumoftiziologie: reabilitarea pavilionului 1 (4,5 milioane); la Biblioteca ASTRA – finalizarea reabilitării cabanei Oțetea (45.000lei); drumuri județene: DJ 142 B Bazna – Boian – limită județ Alba, inclusiv poduri și podețe (1,017 milioane lei); consolidările după calamități pe mai multe drumuri județene (1,160 milioane lei).
În ce privește noile investiții, se are în vedere în domeniul sănătății, reabilitarea și modernizarea pavilionului central la Spitalul de Psihiatrie (4,44 milioane lei), precum și reparații capitale la secția de la Boița (1,5 milioane). La Sala Transilvania, pentru lucrări în vederea obținerii autorizației ISU, s-au alocat 2,87 milioane lei. În domeniul infrastructurii rutiere, se au în vedere, prin fonduri europene reabilitarea DJ 106 Agnita – Sighișoara, DJ 141 Mediaș – Bârghiș, DJ 106 B Ocna – Țapu.
Urmează consultarea
Îndată ce proiectul de buget național va fi publicat în Monitorul Oficial, Consiliul Județean va publica pe pagina sa web proiectul propriu de buget, pentru a putea fi consultat de publicul larg.