CSU Sibiu a demarat o campanie menită să sprjine performanțele unor elevi eminenți, care, deși au doar 16 ani, ne pot fi deja exemple, fiecăruia dintre noi.
E vorba de nouă elevi, aflați sub îndrumarea profesorului Dorin Bunău, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, finaliști ai uneia dintre cele mai prestigioase competiții internaționale, organizate de Massachusetts Institute of Technology (MIT) și NASA.
Ștefănescu Radu, Bărac Ovidiu, Lup Laurențiu, Tănăsescu Darius, Ianc Octavian, Teodoru Andrei, Cioban Darius, Faraon Eduard și Apolzan Eduard sunt elevi ai clasei a X-a I (matematică informatică, intensiv informatică). Ei formează deja o echipă, sub numele de Quaternion, și au promovat cu rezultate excelente fazele succesive de calificare ale competiției Zero Robotics High School Tournament, o competiție internațională de programare pentru robotică, unde roboții sunt SPHERES (Synchronized Position Hold Engage and Reorient Experimental Satellites) din interiorul Stației Spațiale Internaționale. Competiția, deschisă elevilor de liceu din SUA, Rusia și statele membre ale Agenției Spațiale Europene, este organizată anual de MIT și NASA. După mai multe faze într-un mediu de simulare care imită realul SPHERES, finaliștii sunt selectați pentru a concura într-un campionat live sub coordonarea unui astronaut aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale.
Acest lucru, însă, presusupune un efort financiar de 22.000 de euro. „Credem că o societate nu are nicio altă șansă de a progresa, decât unită, sprijinind proiecte de elită, așa cum este și cazul de față. Sunt absolvent al Colegiului Național „Gh. Lazăr” și știu cât de mult accent se pune în această instituție pe atingerea performanței în educație. BC CSU Sibiu este o organizație care luptă, zi de zi, pentru atingerea înaltei performanțe, exact cum reușesc și acești 9 elevi, împreună cu dascălul lor în robotică. Îi felicit pentru tot ceea ce au realizat, pentru eforturile pe care le depun și sunt sigur că nu doar sibienii, dar toți românii ar trebui să fie mândri de ei. Facem apel la întreaga suflare galben-albastră și îi îndemnăn să-i sprijine pe acești tineri. BC CSU Sibiu va face toate demersurile pe lângă partenerii săi pentru a-i determina să le fie alături”, spune Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.
BC CSU Sibiu, cu sprijinul Sălii Transilvania, oferă zece spații publicitare la meciul din 29 decembrie, cu CSM CSU Oradea, meci care va fi transmis în direct pe DigiSport, companiilor care doresc să sprijine participarea elevilor la concursul care va avea loc în ianuarie 2019, în SUA.
De asemenea, pentru suporterii care doresc să sprijine și ei participarea acestor copii, se vor licita 10 produse cu însemnele echipei sibiene, toate având autografele jucătorilor, iar banii vor fi redirecționați elevilor lăzăriști.