Cu gustul victoriei recăpătat runda trecută, CSC Șelimbăr țintește toate punctele puse în joc sâmbătă 9 aprilie, cu FK Csíkszereda, în meciul programat „acasă“ la Rm. Vâlcea, de la ora 11, în cadrul etapei a 3-a din Grupa A a play-out-ului Ligii 2.
Elevii lui Eugen Beza au de luat o revanșă în fața liderului grupei, care s-a impus în campionatul regular cu 3-0, pe 5 martie, în ultimul meci jucat de ai noștri la Avrig. Vin după infuzia de optimism de sâmbătă, de la Călărași, 5-0 (2-0) cu Dunărea, o partidă în care „călăreții roșii“ au înscris primele goluri din acest an în meciurile oficiale și au oprit seria de cinci meciuri fără victorie.
Eugen Beza se bazează pe aproape întreg lotul, pentru partida de mâine. Daniel Tătar, Bogdan Vișa, Adrian Cîrstean și Tudor Telcean s-au pregătit normal în această săptămână, doar Radu Crișan fiind în continuare accidentat. „Întâlnim cea mai bună echipă din grupa noastră, un adversar care ar fi meritat să joace în play-off, cu jucători cu calitate individuală foarte bună. Dar lucrurile se schimbă puțin, s-a schimbat antrenorul (nr – față de meciul de la Avrig)… Cred că suntem cu toții conștienți de importanța jocului, de importanța punctelor și cred că vom fi foarte motivați la ora jocului“, arată Eugen Beza.
De asemenea, cei doi fotbaliști împrumutați de FK Csikszereda la echipa noastră sunt gata pentru victorie, anunță clubul din Șelimbăr. „Este un meci special, am mulți prieteni acolo, dar asta mă va motiva în plus să-mi ajut echipa, să obținem victoria“, susține Toni Suciu, jucător care a suferit o accidentare în cantonamentul din Antalya și care a revenit abia etapa trecută pe teren.
„Îl consider un meci foarte important, nu pentru că provin de acolo, ci pentru că avem nevoie de puncte în momentul de față. Sper să facem un joc bun și să câștigăm“, a declarat Bogdan Rotar, înaintea meciului de mâine.
Toni Suciu a revenit pe teren la meciul de la Călărași, după o lungă perioadă de absență cauzată de probleme medicale. În schimb, Bogdan Rotar a evoluat în toate meciurile din acest an. N-a marcat deocamdată, deși a avut câteva bune oportunități. „Chiar îmi doresc să marchez, caut de mult golul, sper să vină cât de curând“, a declarat Rotar.
Întâlnirea de mâine va avea loc de la ora 11, intrarea pe stadionul din Râmnicu Vâlcea fiind gratuită. Cei care nu se pot deplasa până în județul vecin vor putea urmări LIVE meciul pe pe pagina de Facebook a CSC 1599 Șelimbăr.
Program etapa a 3-a: Metaloglobus Bucureşti – Politehnica Iaşi; Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călăraşi;
CSC 1599 Şelimbăr – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
Clasament Grupa A:
Echipa |
MJ | V | E | Î | Golaveraj | Puncte |
|
1 | 1 | 0 | 0 | 3-0 | 36 |
2. Metaloglobus Bucureşti | 1 | 1 | 0 | 0 | 4-1 | 31 |
3. Politehnica Iaşi | 2 | 1 | 1 | 0 | 1-0 | 29 |
4. CSC 1599 Şelimbăr | 2 | 1 | 1 | 0 | 5-0 | 27 |
5. Politehnica Timișoara | 2 | 1 | 0 | 1 | 3-3 | 24 |
6. Dunărea 2005 Călăraşi | 2 | 0 | 0 | 2 | 0-8 |
7 |