Cryptomonedele i-au adus celebritatea

Un sibian ține, de câteva săptămâni, capul de afiș al știrilor din presa locală și națională. Fost student la Academia de Poliție, a renunțat la meseria aleasă înainte de a termina Academia, pentru a deveni investitor de succes în cryptomonede. Tânărul milionar sibian în crypto este cel care a făcut recent senzație pe Internet și în presă după ce a chemat un preot să îi sfințească bolidul sport de lux și a postat imaginile cu întreaga operațiune în mediul online.

A început de la 13 ani

Vlad Stoica, căci despre el este vorba, a devenit, la numai 26 de ani, milionar în cryptomonede și investitor de succes care-și trăiește o viață pentru care este invidiat de mii de tineri și nu numai. Tânărul, care a absolvit Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu, povestete că provine dintr-o familie de bugetari, tatăl fiind fost ofițer de poliție, iar mama fostă asistentă medicală dar, încă de la 13 ani a fost interesat de cum ar putea să facă bani online. ” Știam că nu vreau să depind de părinți, știam că vreau să îmi cumpăr diverse chestii din banii mei și voiam acea independență. Și a fost u mare avantaj că am începu să gândesc așa la o vârstă atât de fragedă (..). Căutând pe internet am aflat că poți să faci bani prin youtube, aveam niște canale de youtube pentru copii, entertainment pentru copii mici, am făcut niște bani de acolo, pe care i-am folosit ca să deschid alte afaceri, au fost foarte multe eșecuri după mini-succesul cu canalul de youtube; au fost eșecuri care nu mi-au mai dat încredere să continui pe partea antreprenoriatului, și mi-am zis: ok, ce pot să fac? Să fac Academia de Poliție suna foarte bine, și am zis să devin ofișer de poliție. Tatăl meu era ofițer de poliție la momentul respectiv și mi se părea o meserie super-mișto. Ulterior mi-am dat seama că nu era chiar așa. Am intrat la Academia de Poliție, dar din prima zi era total diferit față de așteptările mele.”, povestește tânărul într-unul dintre interviurile sale.

A renunțat la Academia de Poliție

Sibianul spune că, inițial a mers la Academie mânat de prestigiul meseriei, de salariile bune și de promisiunea unei pensii mari. Apoi s-a gândit că nu poate trăi toată viața în așteptarea unei pensii. Se gândea că nu poate să își trăiască cele mai frumoase momente ale vieții, tinerețea, mergând la un job care, poate nu îi place, și nici măcar nu are garanția că o să ajungă la vârsta de pensionare, ca să se mai poată bucura de acea pensie mare. În plus, tânărul povestește că multe alte lucruri nu corespundeau pentru el: salariul, despre care mulți spuneau că e mare, era sub așteptările lui, erau multe limitări de mișcare –  nu putea merge când voia, unde voia, concediul – ca peste tot, o lună pe an, plus că în Academie condițiile erau foarte ”nașpa”, iar respectul cadrelor de acolo față de elevi era spre zero, afirmă Radu.

Și-a vândut bicicleta pentru a investi

Așadar, încă din anul 1 de Academie a continuat căutarea pentru a găsi un business care să-i aducă libertate financiară, libertate de mișcare, fără niciun stres. A început pe Amazon și alte mici afaceri care, din nou au fost eșecuri, dar din care a învățat multe lucruri. În anul III de Academie a descoperit cryptomonedele. I s-a părut interesant, însă nu putea renunța la Academie deoarece trebuia să plătescă o sumă mare de bani. Așadar ținea Academia drept o ”plasă de siguranță”, în timp ce testa diferite business-uri. În cele din urmă a ajuns, în ultimul an de Academie, să doarmă 2-3 ore pe noapte, în rest să facă research în domeniul crypto. Apoi a început să facă și puțin câte puțin, profit. Și-a vândut bicicleta cu care făcea ciclism de performanță, pentru a a face rost de bani să investească. ”Cei 1000 de euro luați pe bicicletă au fost o investiție bună. Așa am realizat că poliția nu îmi oferă ceea ce îmi poate oferi domeniul investițiilor. Ajunsem la un portofoliu cu mult peste șase cifre în crypto, dar eu stătea închis în Academie, nu aveam libertate de mișcare, să merg la evenimente cu prietenii etc. Într-o zi, când frecam toaleta, mi-am dat seama că nu asta îmi doresc să fac. Chiar nu e de mine! Mi-am scris imediat raportul de demisie, cu o lună înainte de licență. Comandantul mi-a spus că am fost primul student care a renunțat de la sine la Academie. Și când ma gândesc cât am învățat pentru admitere. Intrasem cu a doua medie pe țară. Dar nu aveam niciun regret.”, povestește tânărul.

De la crypto, la investiții

Sibianul  spune că, a avut nevoie de nouă ani, în care a avut parte de eșecuri după eșecuri, dar și puține succese, pentru a reuși să facă primul milion. ”Atunci am realizat nu am ceea ce se numește ”educație financiară”, sau mai bine spus, că educația mea financiară este mult sub nivelul banilor pe care îi am. Am realizat că, fără educație financiară, pot pierde banii extrem de repede. Și așa am început iar să învăț, despre inflație și despre cât de repede se devalorizează banii. Am învățat apoi să îi investesc. Mi-am dat seama că nu mă pot ”pensiona” atât de tânăr, deoarece trebuie să fac în continuare bani. Cine știe dacă cei pe care îi am îmi vor ajunge până la vârsta pensionării.”, conchide Vlad.

Acum tânărul își petrece viața vizitând locuri la care alții doar visează, deoarece are nevoie doar de un laoptop ca să poată munci ca să facă în continuare bani. Are și propriul site, unde îi învață pe tineri cum să investească în crypto și să scoată profit, și le dă tuturor multe sfaturi utile în numeroasele interviuri de pe youtube. Cel mai util sfat, pe care el l-a învățat pe propria-i piele, este că ”trebuie să faci ceea ce trebuie mai întâi, pentru ca apoi să poți face ceea ce îți place”.

sursa foto: facebook/Vlad Stoica

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*