Atelierul de Creație al Crucii Roșii Sibiu funcționează deja de la începutul lunii februarie și mâinile dibace ale angajațiilor și voluntarilor au fabricat până acum peste 4.000 de mărțișoare.
FOTO: Crucea Roșie Sibiu
”Confecționarea mărțișoarelor este o veche tradiție la Crucea Roșie Sibiu, a început acum mai bine de 11 ani cu câteva modele timide, realizate din fimo, apoi pictate pe lemn și pe lut. An de an creatorii mărțișoarelor, Rodica Vâcă și Olga Covali, vin cu modele inedite. De 2 ani, de când Ecaterina Grajdan e cu noi, s-au dieversificat și mai mult aceste modele, pentru că și ea este o artistă și completează foarte frumos echipa de artiști de la sediul nostru. Fetele pregătesc la inceput de fiecare an câteva modele și apoi împreună decidem cara rămân pentru a fi puse la vânzare. Anul acesta, avem mărțișoare pictate manual pe lut, pe lemn, pe sticlă, croșetate din ață și cu modele dintre cele mai variate: motive florale, motive muzicale, biciclete, animale haioase, motive mairine cu bărci, cascade, apusuri…După o pandemie și criza umanitară din Ucraina, parca e bucuria aceea de a ne simiti liberi în creație, veseli și plini de culoare. În urmă cu 2 ani, când a izbucnit conflictul din Ucraina, cele mai vândue mărțișoare, erau cele cu mesajul PACE…sperăm ca primăvara aceasta să fie una liniștită, fără evenimente majore și să ne bucurăm de tot ce ne înconjoară”, declară Raluca Morar, Director, Crucea Roșie Română, Filiala Sibiu.
După ce fiecare mărțișor este pictat manual de angajatele Crucii Roșii Sibiu, Tanti Rodi, Olga si Kati, voluntarii tineri și voluntarii seniori fac munca cea grea și migăloasă: asamblarea mărțișoarelor, prinderea lor pe carton, atașarea etichetei cu ”Atelierul de Creație al Crucii Roșii Sibiu” și confecționare plicurilor, dar întâlinirile voluntarilor din cadrul atelierelor amintesc de șezătoarea de odinioară.
Zilele de marți, când voluntarii seniori se întâlnesc la sediul Crucii Roșii Sibiu, au fost dedicate în ultimele săptămâni tot acestui demers, de confeționare a mărțișoarelor, sub bagheta magică a doamnei Rodica Vâcă. Spațiul devine neîncăpător pentru că toți voluntarii seniori vor să participe la această activitate.
”Pentru că de la an la an, avem tot mai multe comenzi iar fondurile obținute ajută la susținerea activității noastre umanitare, aducem mărțișoarele noastre și în munca cu beneficiarii: anul acesta am vizitat Centrul Multifunțional de Servicii Sociale de pe strada Oțelarilor și Șura Culturală din Gușterița unde voluntarii noștri au confecționat mărțișoare alături de cei mici.
Astfel peste 45 de copilași au plecat acasă cu mărțișoare confecționate alături de voluntarii noștri.” – Raluca Morar.
Anul acesta, s-a alăturat demersului și Școala ANIMA. Elevii au confecționat sute de mărțișoare iar cu fondurile strânse din comercializarea lor, vor fi pregătite daruri pentru copiii de la Șura Culturală din Gușterița, de la afterscholul social, ȘURA DĂ ARIPI coordonat de părintele Alexandru Ioniță.
Cei care doresc să achiziționeze mărțișoare confecționate de Crucea Roșie Sibiu o pot face începând de luni, 26 februarie până pe data de 1 martie inclusiv, de pe Nicolae Bălcescu, de la cortul Crucii Roșii în intervalul orar 10.00 – 18.00.