Crucea Roșie Filiala Sibiu anunță lansarea unor noi serii de cursuri de prim ajutor de bază, acreditate de Centrul Global de Referință în Prim Ajutor (GFARC) și recunoscute la nivel internațional.
Cursurile se adresează tuturor celor care doresc să învețe cum să intervină corect în situații de urgență și să salveze vieți. După finalizarea instruirii și promovarea examenului, participanții vor ști să acorde primul ajutor în cazuri precum pierderea conștienței, hemoragii, arsuri, stop cardio-respirator, luxații, entorse, fracturi sau blocarea căilor respiratorii.
Instruirea este realizată de instructori atestați și este structurată pe module de 6, 8 sau 12 ore. Programa este standardizată la nivel național și armonizată cu recomandările Consiliului European de Resuscitare și ale Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.
Cursurile se desfășoară săptămânal, în Sibiu, la sediul Crucii Roșii sau în locații partenere.
Pentru mai multe informații și înscrieri, cei interesați pot contacta echipa Crucii Roșii Filiala Sibiu la: https://www.crucearosiesibiu.ro/contact/.












