Asociația ACS Pregătire Fizică și Sport Sibiu organizează, în data de 4 octombrie, Crosul Copiilor Sibiu – Toamna 2025, pe data – o competiție sportivă dedicată celor mici.
Concursul se dorește a fi desfășurat la nivel înalt, tratând micii concurenți ca pe niște sportivi, dar cu mare siguranță la start – organizarea fiind atentă cu condițiile optime pentru toți concurenții – folosind un cronometraj electronic cu rezultate live pe site-ul cronometraj.ro, pentru toți timpii participanților, ca unor sportivi de înaltă performanță. Fiecare participant va primi număr cu cip din partea organizatorilor.
La competiția anterioară au fost înscriși peste 550 de participanți, iar în prezent la cea actuală sunt peste 435 de înscriși, perioada de înscrieri fiind până miercuri, 1 octombrie, ora 20:00.
Link-ul pentru înscrieri online este: https://sportcopiisibiu.ro/inscrieri
Categoriile de vârstă sunt pe fiecare an de naștere, de la 2011 până la 2019 (cu precizarea că la 2019 pot fi înscriși și cei mai mici).
Pentru fiecare categorie, atât la băieți cât și la fete, se va organiza premierea pe podium a primelor 3 locuri, fiecare câștigător primind un tricou, o medalie și o diplomă.
Totodată, după organizarea premierilor, se va desfășura și o tombolă pentru toți participanții la concurs, unde cei mici pot câștiga una dintre cele:
-
2 biciclete,
-
4 trotinete
-
și 4 excursii la parcul de distracții Povestea Calendarului.
Partenerii evenimentului sunt: Expres Autoservice, Povestea Calendarului și Art Reisen.
Pentru mai multe detalii, puteți intra pe site-ul nostru: https://sportcopiisibiu.ro/crosul-copiilor-toamna-2025
Evenimentul își propune să ofere o experiență memorabilă pentru participanți, familii și comunitatea locală.











