CRIZĂ de medici de urgenţă

Gărzi epuizante, cu medici puţini şi intervenţii din ce în ce mai multe, care cresc timpul de aşteptare. Sute de posturi de medici de urgenţă sunt libere în spitalele din ţară şi, deşi se organizează concurs an de an, nu există candidaţi, pentru că mulţi aleg să plece în străinătate. Iată care este situația la Sibiu!

La Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Sibiu, din 25 de posturi, sunt ocupate 16, iar medicii încearcă să nu lase gărzile neacoperite. În ultimul deceniu s-a tot organizat concurs pentru ocuparea unui post vacant, dar nu vine nimeni.

„Organizăm de vreo 10 ani concurs şi nu vine nimeni. Nu sunt medici de medicină de urgenţă. Toţi pleacă în străinătate, unde nivelul de salarizare pleacă de la 5.000 de euro pentru un medic de medicină de urgenţă. Toate promoţiile termină şi pleacă, foarte puţini rămân. Specializarea o fac la noi şi, din păcate, foarte puţini rămân în ţară. Eu sunt aici de vreo 20 de ani, dar vă spun că noi, la Sibiu, stăm bine. În regiunea Centru, după Mureş, suntem singurii care acoperim turele. În rest, Alba, Braşov, Vâlcea au mari probleme. Dacă am noroc să nu mai plece, suntem cât de cât acoperiţi, ne descurcăm”, a declarat dr. Constantin Roşca, medicul şef al UPU Sibiu, pentru Mediafax.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Cornel Benchea, spune că situaţia este cu totul alta în ceea ce priveşte cadrele medii, asistente şi infirmiere. Datorită sporurilor mari, pentru locurile de la UPU este cea mai mare concurenţă. „Sunt sporuri mari. Ar vrea toţi acolo pentru că fac serviciu permanent şi dacă prind sâmbete, duminici, sărbători legale, salariul e bun. Nu avem probleme cu asistentele şi registratorii. La medici, situaţia e mai complicată. Organizăm concurs, dar nu vine niciun candidat”, a spus Benchea, citat de Mediafax.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*