Critici bine argumentate pentru noul spital

Consiliul Județean a găzduit, miercuri după-amiază, prima dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal pentru noul spital – un proiect inițiat de Consiliului Județean și realizat în parteneriat cu Primăria Sibiu, pentru edificarea unui spital integrat, cu secții de adulți și copii.

La dezbatere au participat peste 80 de persoane direct interesate. PUZ-ul va sta la baza elaborării studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.

 

Arhitectul Alexandru Găvozdea, de la societatea a.plan SRL, liderul asocierii care a realizat PUZ-ul, a prezentat pe scurt principalele concluzii ale documentației de urbanism, inclusiv cele legate de studiul geotehnic și de trafic, și a răspuns întrebărilor publicului alături de arhitecta Andreea Tănase.

Dureri de cap cu poluarea, traficul greu și groapa de gunoi

Mulți dintre sibienii prezenți au ridicat problema circulației rutiere. Specialiștii au explicat că sursa principală a traficului în zonă nu va fi spitalul, ci dezvoltarea cartierelor rezidențiale prevăzute în vecinătate. Pentru spital, realizatorii PUZ-ului au prevăzut și scenarii care favorizează transportul nemotorizat și cel în comun, cu o bandă specială destinată autobuzelor și ambulanțelor. În acest sens, o sibiancă a solicitat ca studiul privind traficul din zonă, care stă la baza PUZ-ului, să fie și el analizat într-o dezbatere publică. Mai mult, un alt sibian, Lucian Dumitra, a ridicat o serie de întrebări, amintind că în zona în care se dorește construcția noului spital avem cel mare trafic greu din reședința de județ, groapa de gunoi a județului, cea mai mare poluare a factorilor de mediu și zona cea mai industrializată a Sibiului. „Dorim să aflăm care este suprafață zonei industrială din apropierea viitorului spital și ce impact poate avea“, a spus Dumitra, care nu a primit un răspuns concret. Senatorul Nicolae Neagu a opinat că terenul din zona Calea Șurii Mici este singurul teren disponibil. „Nu există situația unui teren ideal pentru noul spital, ci doar ceea ce avem“, a conchis liberalul. Reprezentanții USR au susținut din nou ideea de mall medical, care să cuprindă și spații comerciale, dar și un nou sediu al Facultății de Medicină.

Așteaptă avizele

În legătură cu temerile legate de poluarea din zonă, atât președintele Daniela Cîmpean, cât și arhitecții au amintit de studiul privind calitatea factorilor de mediu din zonă realizat de o echipă de specialiști ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care a concluzionat că zona se încadrează în toți parametrii legali pentru construcții destinate funcțiunii medicale, atât din punct de vedere a calității aerului, cât și a solului. „Mai mult de atât, dacă legea prevede o distanță minimă de aproximativ 1 km de groapa de gunoi, aici este vorba de peste 4 km”, a precizat șefa forului județean.

Harta de zgomot generată de Aeroportul Internațional Sibiu arată că perimetrul prevăzut pentru spital nu este influențat din acest punct de vedere. Aspectul poluării se va relua și în cadrul dezbaterii din 6 martie, de la sediul Agenției pentru Protecția Mediului, organizată în cadrul procedurii de avizare de mediu. Se preconizează că avizele vor fi obținute până la jumătatea lunii martie, inclusiv cel de securitate la incendiu, iar PUZ-ul va fi supus aprobării în prima ședință de Consiliu Local după obținerea avizelor.

Parteneriat

Primarul Astrid Fodor și Consiliul Județean își asumă proiectul noului spital și au făcut mai mulți pași concreți decât au reușit, la vremea lor, Iohannis și Bottesch. „Dacă se făcea schimbul de teren de pe Calea Poplăcii dintre Primărie și Ministerul Apărării, aveam poate deja spitalul. Terenul de pe Calea Șurii Mici este singura variantă“, este de părere Fodor.

Plan de încadrare în zonă

Reglementări urbanistice – Zonificare funcțională

Reglementări urbanistice – Zonificare funcțională – coordonare


Cosmin PAL

One Comment

  1. Amplasarea Spitalului excentrica fata de ors este principala problema. Cred ca o circulatie mai mare ca in fata spitalului actual este greu de crezut, Cu eventuale plantari de pomi si retragerea fata de factorii poluanti se poate rezolva. Nu stiu de ce se insista pe cele doua amplasamente excentrice fata de oras care vor creea multe probleme. Noi avem amplasamente libere pe locurile diveresor fabrici, Amylon, Cazangeria Independenta, Arsenalul,etc. care sint mult mai centrale. Avind in vedere importanta obiectivului, chiar daca se vor cheltui bani in plus pt expropieri merita. Sa nu mai vorbim ca aceste fabrici inclusiv terenul au fost ale statului

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*