Cristian Roman: „Sunt fanul performanței” | GALERIE FOTO de la ceremonia de învestitură a noului prefect

Cristian Roman a depus, în această dimineață, jurământul ca prefect al județului Sibiu.

În discursul de învestitură și în primul interviu acordat în calitate de prefect, Roman a mărturisit că este „fanul performanței”. „De la bunica mea am învățat, printre altele, că, pentru a realiza ceva în viață, trebuie să faci tot ce depinde de tine, dar dacă nu se va realiza, dacă nu se va întâmpla acest lucru, înseamnă că așa trebuie să se întâmple, înseamnă că aceasta este voința Domnului. Este un principiu de viață pe care mi l-am asumat de mic și de care mă țin. Îi mulțumesc ei, îi mulțumesc familiei mele deosebite, prietenilor, precum și tuturor performerilor acestei țări, care au demonstrat, de-a lungul timpului și în fiecare zi, un lucru foarte simplu: că, prin muncă, corectitudine și speranță, oricine poate să reușească. Eu sunt fanul performanței. Cu Gheorghe Hagi, chiar am bucuria să spun că sunt într-o relație bună, cu el și cu Gică Popescu am fost la meciuri, am fost chiar și la Barcelona, am văzut cum sunt primiți oamenii aceștia. Incredibil! Chiar i-am și spus atunci lui Hagi, că el și echipa pe care a condus-o au însemnat enorm pentru noi, pentru generația noastră, pentru că am crescut cu ei”, a afirmat noul prefect.

Totodată, Cristian Roman a promis că va respecta legea și profesionalismul colaboratorilor săi. Întrebat dacă va schimba subprefectul sau directorii instituțiilor din subordine, noul prefect a spus că pe el îl interesează doar să lucreze cu profesioniști. „Eu sunt un funcționar public de carieră. Atât timp cât oamenii își fac treaba, sunt profesioniști la locul lor de muncă, eu așa pun problema”, a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Printre cei veniți să-l felicite pe noul prefect s-au numărat senatorii Nicolae Neagu și Iacob Pușcaș, vicepreședinții Consiliului Județean, Constantin Șovăială și Marcel Luca, directori ai mai multor instituții deconcentrate, primarii orașelor Mediaș, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Săliște și protopopul Ioan Coșa.

Contrar uzanțelor, la învestitura noului prefect nu a fost prezent predecesorul său, Ovidiu Sitterli, care a demisionat din funcție. Nici purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Claudia Stanciu, nu a participat la ceremonie. De altfel, deși Roman a dat asigurări că va gestiona comunicarea mai bine decât Sitterli, nu aceeași deschidere în relația cu presa dovedește subprefectul Anca Șandru: „Vom avea cancelarie și purtător de cuvânt”, s-a mulțumit să le spună jurnaliștilor subprefectul „moștenit” de noul prefect.

Roman a dezmințit zvonul potrivit căruia fostul deputat Cornel Știrbeț, care îi este naș de cununie, ar fi avut vreo influență în numirea sa în funcție, afirmând că a primit doar felicitări telefonice din partea nașului său.

Noul prefect are 39 de ani, locuiește în municipiul Sibiu, este căsătorit și are doi copii. Absolvent de studii juridice și filologice, Cristian Roman are un master în managementul administrației publice, a urmat Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, precum și un curs de formare specializată susținut în cadrul Școlii Naționale de Administrație (ENA) din Paris, fiind beneficiarul unei burse acordate de Guvernul Franței.

Cristian Roman a lucrat din 2013 ca funcționar public în cadrul ANRSPS — Structura Teritorială pentru Probleme Speciale a județului Sibiu. În perioada 2009-2012, a deținut funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP). Între 2005 — 2009, Roman a fost consilier în cadrul Corpului de Control al Ministerului Administrației și Internelor.


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*