
Cristian Dulca, în vârstă de 42 ani, a evoluat ca jucător la CFR Cluj, Gloria Bistrița, Rapid București, Pohang Steelers, Ceahlăul Piatra Neamț, Gaz Metan, ‘U’ Cluj și Honved Budapesta, adunând șase selecții în echipa națională, unde a fost convocat pentru Mondialul din 1998. Ca antrenor, Dulca a pregătit echipele FC Vaslui, ‘U’ Cluj, Delta Tulcea și Gaz Metan. În anul 2011, el a reușit să învingă de două ori cancerul.
Noul selecționer va fi prezentat oficial într-o conferință de presă care va avea loc luni, 2 februarie, de la ora 12,00, la Casa Fotbalului, la care va participa și președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Pe 5 februarie, reprezentativa Under 21 a României își va afla adversarii din preliminariile EURO 2017.