Crin Antonescu, candidatul unic la prezidențiale al PSD, PNL și UDMR. Bolojan: „Am convenit prin consens”

Crin Antonescu va fi candidatul comun propus de coaliţia de Guvernare PSD, PNL, UDMR și minorități pentru alegerile prezidenţiale din 2025, scrie Monitorul de Cluj.

Foto: Facebook Crin Antonescu

PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor au convenit să aibă un candidat comun la Preşedinţie în persoana lui Crin Antonescu, au declarat, luni, surse politice.

Această decizie urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid, au arătat sursele citate.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat, la sfârşitul săptămânii trecute, că una dintre variantele pentru candidatura la prezidenţiale discutată în cadrul coaliţiei este Crin Antonescu.

Şi liberalii au susţinut că Antonescu ar fi o variantă bună pentru a intra în cursa prezidenţială. Preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat că propunerea candidaturii lui Crin Antonescu la Preşedinţia României este una „foarte bună”, argumentând că acesta este „un pro-european convins” şi „un câştig pentru garantarea drumului pro-occidental” al ţării.

Bolojan: Crin Antonescu va fi desemnat candidatul coaliţiei la funcţia de preşedinte al României

Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan.

„PNL a semnat acest protocol de coaliţie, pentru ca ţara noastră să aibă un Guvern stabil, într-o perioadă dificilă, în aşa fel încât să luăm măsuri pentru a menţine cheltuielile bugetare în limitele normalului, pentru a face reforme şi pentru a crea condiţii pentru dezvoltare în ţara noastră. Una dintre prevederile acestui protocol este şi desemnarea unui candidat unic la funcţia de preşedinte al României. Am convenit prin consens ca acest candidat să fie domnul Crin Antonescu, urmând ca fiecare partid politic să desemneze candidatul şi să aprobe această candidatură în forurile interne ale fiecăruia”, a arătat liderul PNL, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, alături de liderii PSD, UDMR şi reprezentantul minorităţilor.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura