Crimă sadică! Tânăr omorât în plină stradă

Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu este abilitat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu să comunice că aseară, în jurul orei 22,00, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că un bărbat ar fi decedat și ar prezenta leziuni în zona capului, în fața unui imobil din municipiul Sibiu.

Foto: arhivă

La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, precum și medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, constatându-se că este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sibiu.

Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar din primele investigații efectuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, a fost identificat și prins un bărbat în vârstă de 56 de ani, din mun. Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima.

Față de acest bărbat, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore.

Trupul tânărului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

Cercetările în acest caz continuă în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor comiterii faptei.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*