Asociația Aeroporturilor din România va demara un proiect prin care angajații din domeniul aeroportuar și furnizorii de servicii aeroportuare din 6 regiuni mai puțin dezvoltate ale țării vor fi recalificați.
Asociația Aeroporturilor din România va demara un proiect prin care angajații din domeniul aeroportuar și furnizorii de servicii aeroportuare din 6 regiuni mai puțin dezvoltate ale țării vor fi recalificați, potrivit Monitorul de Cluj.
„Obiectivul general al proiectului este actualizarea competențelor și recalificarea personalului din aeroporturi/ furnizori de servicii aeroportuare astfel încât angajații să poată răspunde nevoilor actuale de pe piața muncii, care se axează tot mai mult pe tehnologie și digitalizare, să fie capabili să respecte standardele de siguranță și securitate, în vederea îndeplinirii cerințelor din regulamente şi a condițiilor de certificare de aeroport internațional. Grupul țintă pentru proiect vizează 615 angajați din domeniul aeroportuar și furnizorii de servicii aeroportuare din 6 regiuni mai puțin dezvoltate ale țării, cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani”, au transmis reprezentanții Asociației Aeroporturilor din România.
Principalele rezultate așteptate după proiect, potrivit sursei citate:
– 615 persoane informate/conștientizate și înregistrate în grupul țintă; 615 persoane consiliate; 615 formulare de înregistrare în grupul țintă;
– 7 programe de formare, dintre care 1 program de calificare;
– 615 participanți la programele de formare;
– 540 persoane certificate în diverse competențe; 75 persoane calificate;
– 1 Metodologie inovativă de formare a strategiei privind Tranziția la o economie verde bazată pe competențe verzi în vederea dezvoltării de locuri de muncă ecologice dezvoltata in cadrul proiectului;
– 1 Ghid de bune practici privind identificarea competențelor verzi necesare locurilor de muncă ecologice.
Valoarea totală a proiectului: 4.943.359,20 lei, din care 4.113.584,71 lei valoare eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR/FSE+/FC/FTJ), 710.891,71 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 118.882,78 lei valoare co-finanțare proprie.