Până în data de 19.09.2022 inclusiv, firmele de profil interesate să încheie un contract cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu pot încărca în cadrul platformei electronice SEAP ofertele pentru Execuție lucrări, Servicii de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului în cadrul proiectului ”Creșterea calității vieții copiilor din Centrul de Plasament Orlat și prevenirea separării copilului de familia sa”, cod SMIS 140344.
Cei interesați pot consulta anunțul de participare simplificat nr. SCN 1113288/30.08.2022 publicat în SEAP.
Valoarea estimată a acestui contract este de 4.196.047,11 lei fără TVA.
”Ne ghidăm după principiul: Competiția naște calitate. Dorim să colaborăm cu operatori economici serioși, profesioniști, cu experiență în execuția unor lucrări de calitate, realizate la termenul asumat prin contract.”, a precizat directorul general DGASPC Sibiu, Claudiu Stupar.
Proiectul în cadrul căruia se realizează investiția își propune imbunătățirea nivelului de îngrijire și asistență, prin crearea unor condiții de viață corespunzătoare, adecvate și adaptate necesităților lor specifice, respectiv prin dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate apropiate de mediul familial, în case de tip familial, pentru un număr de 24 de copii/tineri, cât și realizarea unui Centru de zi-Centru de Consiliere și sprijin pentru părinţi şi copii.
Finanțarea pentru această investiție este asigurată din fonduri accesate de Directia Generală de Asistență Socială și Protecția Sibiu împreună cu partenerul Consiliul Județean Sibiu, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Durata Contractului de Finanțare este până în 31.12.2023, dată la care obiectivul trebuie finalizat în totalitate, astfel că termenul de finalizare a execuției lucrărilor este 30.11.2023.