Creştere spectaculoasă de trafic pentru Aeroportul Cluj în 2017. Condiţia ESENŢIALĂ pentru continuarea DEZVOLTĂRII

Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj a încheiat anul 2017 cu peste două milioane şi jumătate de pasageri, ceea ce a însemnat o creştere cu 50% a faţă de anul anterior, a anunţat, azi, directorul David Ciceo.

Numărul total de pasageri înregistrat pe zborurile charter în anul 2017 a fost de 82.695, în creştere cu aproape 15.000 de pasageri faţă de anul 2016, reprezentând un procent de 22%. „Am finalizat anul 2017 cu 2,69 milioane de pasageri. Am avut o creştere de aproape 50% anul trecut. Ne bucurăm că a crescut foarte mult şi componenta de trafic turistic. (…) În ce priveşte traficul, avem creştere importantă şi la numărul de mişcări, 32%, avem o creştere importantă şi la marfă, 39%, 22% creştere pentru charterele turistice. Considerăm că încă avem potenţial pentru că deservim întreaga Transilvanie, deşi competiţia este tot mai mare. Avem o competiţie foarte mare. Numărul de pasageri pe charterele turistice a crescut permanent. O să sprijinim în continuare noile destinaţii care vor fi, o să le mediatizăm tot mai mult, astfel încât să ne adresăm tot mai mult şi judeţelor învecinate”, a afirmat David Ciceo într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, topul celor cinci destinaţii charter în 2017 a fost: Antalya, Heraklion, Hurghada, Corfu şi Rhodos.

În momentul de faţă, de pe aeroportul clujean se poate călători către 45 de destinaţii din 20 de ţări.

Potrivit lui Ciceo, prioritatea conducerii aeroportului este modernizarea infrastructurii în vederea atingerii limitei de 7 milioane de pasageri, ceea ce, potrivit estimărilor, se va întâmpla în 2032. „Cel mai important pentru Aeroportul Cluj este planul de dezvoltare pentru 7 milioane de pasageri. Noi considerăm că în 2032 vom atinge 7 milioane. Am finalizat în 2017 extinderea parcării pentru aeronave cu trei locuri de parcare, aproximativ 20.000 de metri pătraţi. Deja construim încă trei locuri de parcare aeronave. Anul acesta vom începe o cale de rulare cu pista şi avem nevoie de un terminal nou. Cea mai importantă pentru dezvoltarea aeroportului este extinderea pistei. Pentru asta sperăm şi o să solicităm sprijin de la autorităţile locale şi naţionale pentru finalizarea devierii râului Someş”, a spus Ciceo.

Acesta a subliniat că lucrările de deviere a râului Someş, care au început deja, sunt foarte importante pentru dezvoltarea aeroportului şi că, în caz că nu se vor putea finaliza, va fi compromisă extinderea pistei, ceea ce va duce la pierderea avantajului competitiv pe care aeroportul din Cluj îl are faţă de celelalte din regiune. Ciceo a precizat că este o competiţie foarte mare între aeroporturile din România, deoarece toate au înregistrat creşteri în ultimii ani.

Atingerea unui trafic de 7 milioane de pasageri presupune derularea unor investiţii estimate la aproape 900 de milioane de lei. „Planul de dezvoltare al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj pentru a atinge 7 milioane de pasageri prevede demararea proiectului intermodal, extinderea pistei la 3.500 de metri, extinderea unei platforme de staţionare, construirea unei căi de rulare paralelă cu pista, construirea unui terminal nou de pasageri cu 25 de porţi de îmbarcare, un terminal Cargo pentru transport marfă, cu o capacitate de 50 de tone. Noul terminal de pasageri ar putea fi finalizat în termen de 4 ani”, a spus David Ciceo.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*