Un senator PSD dorește să îi scoată la pensie mai târziu pe poliţişti şi militari, crescând limita de vârstă de la 45 la 50 de ani.
În Belgia, Franţa sau Germania, cadrele militare ies la pensie cel mai devreme la vârsta de 52 de ani. Cu acest argument, plus lipsa de personal din România, senatorul Liviu Brăiloiu propune ca militarii și polițiștii să lucreze mai mult. „Nu este normal ca un personal civil să iasă la pensie la 62-65 de ani şi personalul militar la 38-40. Înteleg, sunt condiţii grele de muncă, dar şi în viaţa civilă sunt sectoare de activitate cu condiţii mult mai grele!”, susține social-democratul, potrivit digi24.ro.
Polițiștii sunt nemulțumiți
Vestea cade ca un trăsnet pentru poliţişti şi gardienii de la penitenciare. După ce zilele trecute au protestat în faţa Parlamentului, nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă, acum aceștia se pot trezi cu creşterea vârstei de pensionare.
„Nu putem să lucrăm în cârje, să ne ducem cu bătrâni să asigurăm ordinea publică, nu putem să ne ducem cu bătrâni care să lucreze într-un penitenciar”, a declarat Sorin Dumitrașcu, expert penitenciare. De asemenea, Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Național al Polițiștilor, susține că „era necesară o discuție cu sindicatele, pentru că ei (n.r. parlamentarii) nu înțeleg sistemul”.
Pentru a sprijini creșterea vârstei de pensionare pentru poliţişti şi militari, Liviu Brăiloiu propune compensații: două procente în plus la pensie, pentru fiecare an lucrat suplimentar.