Crește numărul de zile de concediu pentru tați. Proiectul a fost adoptat în Camera Deputaților.

Concediul paternal se va acorda tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii. De asemenea, perioada concediului s-a mărit.

foto: pixabay.com

Concediul paternal se va acorda tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, potrivit unui proiect de lege privind aprobarea OUG nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999, adoptat marţi de deputaţi, cu majoritate de voturi, scrie Monitorul de Cluj.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea OUG nr. 117/2022, prin care se prevede transpunerea unor dispoziţii din Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului.

Principalele măsuri adoptate se referă la acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, precum şi la introducerea unei prevederi prin care se asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane: cele care au încheiate contracte de activitate sportivă, convenţii de muncă individuale, contracte de mandat, contracte de management, cele care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate conform Legii nr. 95/2006.

A fost mărit durata concediului paternal

Măsurile adoptate se mai referă la extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la cinci zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare, la completarea reglementărilor actuale privind interdicţia de concediere a salariatului pe perioada efectuării concediului paternal şi la introducerea de reglementări privind sancţiunile în cazul nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale care transpun prevederile directivei.

Indemnizaţia pentru concediul paternal este egală cu salariul corespunzător perioadei respective şi se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii sau, după caz, prin bugetele ministerelor şi instituţiilor din sectorul de Apărare, Ordine şi Siguranţă naţională, prevede un amendament.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în septembrie 2022, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*