Crește numărul copiilor care trec în scenariul roșu

Azi, din cauza cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 sau a modificării ratei de incidență pe localitate, conform datelor de la DSP Sibiu, încă un număr de  354 elevi din județul Sibiu învață în sistem online.

Ca urmare a creşterii ratei de incidenţă cumulată peste pragul de 3 la 1000 de locuitori, unitățile de învățământ din localitățile Săliște și Boian trec din scenariul 2 în scenariul 3 – roșu (preșcolarii și elevii din ciclul primar se vor prezenta la școală), 89 elevi din clasele a VIII-a (Săliște și Boian), a XII-a și clasa a XI-a profesională urmând să învețe în sistem online. Ei se adaugă celor 256 de elevi din clasele ai Liceului Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște și Școlii Gimnaziale Boian care învățau în sistem online.

De asemenea, 85 de preșcolari și elevi de la Școala Primară Fofeldea (comuna Nocrich) vor desfășura orele în sistem online până în 05.03.2021, din cauză că unitatea de învățământ nu mai are alimentare cu apă curentă (lucrări la rețeaua de alimentare cu apă din localitate).

Orele se desfășoară în sistem online și la:

– clasa a  I–a B de la Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” Sibiu – elev confirmat pozitiv (30 elevi vor învăța în sistem online);

– grupa mică de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 28 Sibiu – preșcolar confirmat pozitiv (preșcolarii din grupă învață în sistem online din 22.02.2021);

– grupa mijlocie de la Grădinița cu Program Prelungit Tălmaciu – preșcolar confirmat pozitiv (23 preșcolari vor învăță în sistem online);

– clasa a VIII-a C de la Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu – elev confirmat pozitiv (31 elevi vor învăță în sistem online);

– clasa a VIII-a D de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu – elev confirmat pozitiv (30 elevi vor învăță în sistem online);

– grupa mică de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 28 Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv (preșcolarii din grupă învăță în sistem online din 22.02.2021);

– grupa mică de la Grădinița cu Program Prelungit Tălmaciu – cadru didactic confirmat pozitiv (25 preșcolari vor învăță în sistem online);

– clasa Pregătitoare B de la Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv (26 elevi vor învăța în sistem online);

– clasa a III-a A de la Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște – cadru didactic contact direct cu o persoană confirmată pozitiv (15 elevi vor învăță în sistem online).

Astfel, de la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021 (luni, 08.02.2021), un număr de 17 cadre didactice (14 au desfășurat ore față în față) și 28 preșcolari și elevi (22 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.

Drept urmare, astăzi în județul Sibiu un număr 19.329 de preșcolari și elevi (29,88% din cei existenți în unitățile de învățământ), vor desfășura orele în sistem online.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*