Credeau că au scăpat! Polițiștii sibieni i-au prins după trei săptămâni

Doi bărbați în vârstă de 31 și 37 de ani au fost reținuți ieri, bănuiți că la data de 16.09.2025 ar fi furat două biciclete din scara unui bloc din municipiul Sibiu, prejudiciul estimat fiind de 2.800 de lei.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de la investigații criminale au pus în aplicare 2 mandate de aducere, emise pe numele a doi bărbați, domiciliați în municipiul Sibiu.

Cele două biciclete au fost recuperate, cu sprijinul Poliției Orașului Cugir, având în vedere faptul că acestea au fost vândute unor persoane din acest oraș.

Împotriva celor 2 persoane s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentați astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.