Ne pregătim din nou de o sărbătoare în care dimensiunea umană o întrece pe cea pur teologică, de momentul în care Dumnezeu își coboară Ființa la nivelul creației Sale. Este momentul nașterii unei lumi noi. Satul românesc și-a dezvoltat foarte multe tradiții în legătură cu acest moment, mult diversificate, în funcție de zona etnografică, dar toate fiind unite de bucuria venirii Crăciunului. Se crede că toată răutatea care se acumulează între perioada dintre Sfântul Andrei și Crăciun se spală odată cu venirea Nașterii lui Iisus, pentru a da posibilitatea ivirii unui nou an îmbelșugat.
Etnografii consideră că perioada dintre Crăciun și Bobotează este ciclul ritualic de moarte și renaștere a anului, intersectat la mijloc de noaptea Anului Nou. În prima săptămână, timpul se degradează neîncetat, noaptea se mărește, frigul sporește, întunericul este din ce în ce mai prezent. În aceste momente de haos primar, de reîntoarcere la începuturi, se produce solstițiul de iarnă, după care ziua începe să crească, iar lumina devine tot mai prezentă. Partea a doua a ciclului este caracterizată de victoria totală a elementelor benefice, ceea ce în termeni populari și religioși se traduce prin Bobotează, adică prin intrarea omenirii, alături de Hristos, într-o lume nouă, mai bună.
Victoria binelui
La început avem spaima, dezordinea și haosul, care sunt exprimate prin sacrificiul ritual al porcului, pregătirea alimentelor rituale din carne de porc și grâu, credința că se deschid mormintele, abundența ospețelor, bilanțul de an, concretizat în obiceiul „strigatului peste sat“, stingerea luminilor la miezul nopții de Anul Nou. Apoi, se trece la partea opusă, a binelui, a speranței, a frumosului, totul fiind pornit odată cu reaprinderea luminilor și intrarea într-un nou an. Totul se termină ca-n basme, cu victoria binelui, iar viața își urmează cursul său sinuos, marcând alte sfârșituri și începuturi, scriind noi pagini de trăire.
Ziua de Crăciun
Biserica creștină, cea de la început, cunoștea numai sărbătoarea Paștilor. Sărbătoarea Nașterii Domnului nu datează decât din secolul al II-lea. A fost înființată de Telephor, succesorul lui Sixte I-ul care a fost martirizat în anul 139. La început, data la care se sărbătorea nașterea Domnului era schimbătoare și se celebra de obicei în luna mai. A devenit dată fixă în secolul al IV-lea sub pontifcatul lui Iulius I, care, după avizul doctorilor în teologie, hotărî ca dată neschimbătoare 25 decembrie sau, mai exact, noaptea de 24 spre 25 decembrie. La începutul ei, sărbătoarea Nașterii s-a fixat pentru 6 ianuarie, iar introducerea ei definitivă s-a făcut pentru 25 decembrie în biserica romană de către papa Liberiu în anul 354. În biserica bizantină, ziua de 25 decembrie, ca zi de naștere a lui Iisus, a fost introdusă după 32 de ani, la 386, de către Sfântul Ioan Gură de Aur.
Bradul de Crăciun – simbolul vieții
Bradul a fost un simbol al vieții cu mult timp înainte de creștinism, dar prima referire la brad împodobit pentru Crăciun a fost descoperită la Riga, în Letonia, în 1510. Bradul de Crăciun a ajuns la Paris în 1521, grație Prințesei Helene de Mecklembourg, care se căsătorise cu Ducele de Orleans. Prima menționare scrisă despre un brad de Crăciun în Germania datează din 1531. În Marea Britanie bradul a ajuns abia în 1841, când Prințul consort Albert, soțul de origine germană al Reginei Victoria, a adus din țara sa natală un brad de Crăciun la Palatul Windsor, pentru familia regală. Obiceiul Bradului de Crăciun s-a răspândit apoi cu repeziciune în rândul tuturor claselor sociale, precum și în coloniile britanice din acea vreme. Brazii de Crăciun sunt decorați cu mere roșii, prăjiturele și lumânări, dar Martin Luther a fost primul care a folosit lumânări, la începutul secolului al XVI-lea, pentru a le arăta copiilor cum luminează stelele în întunericul nopții.
De sărbătorile Crăciunului, cel mai frumos obicei este colinda. Acestea sunt cântece cu care copiii, tinerii, maturii întâmpină Nașterea lui Iisus Hristos. Aceste tradiții s-au păstrat de pe timpul romanilor. Ele își au numele de la latinescul „calendae“, nume dat sărbătorilor păgâne de Anul Nou, când romanii urau noroc și fericire prietenilor lor, cu ocazia anului care începea. În timpul Calendelor Januarii copiii romanilor umblau din casă în casă cântând imne. Datina latină a trecut, mai apoi, la toate națiile romanice și la slavi. Colindele au fost create de preoții și cântăreții bisericești, de dascăli și dieci. Există o strânsă legătură între colindele cântate de Crăciun, Anul Nou, Florii sau Paști și muzica religioasă bizantină ori gregoriană. Muzica liturgică a influențat colindele și le-a desăvârșit. Specialiștii în domeniu afirmă că nici un popor din lume nu are o colecție mai frumoasă și mai variată de colinde ca poporul român.
Numele de Crăciun
Nașterea Domnului este denumită la români printr-un cuvânt propriu, specific numai poporului nostru: Crăciun. Cu privire la originea acestuia, există o îndelungată dispută filologică, dar majoritatea lingviștilor afirmă că termenul provine din limba latină. Hașdeu îl deduce din latinescul crestinum. Alții din colationum, de la colatio – chemarea făcută poporului de către preoții păgâni pentru anunțarea sărbătorilor ce soseau -, sau din latinescul cornatione, de la incarnatio (întruchipare) sau din creatione, creationis, adică născut la începutul erei creștine.
Colindatul oferă omului puterea de a dialoga cu Dumnezeu. Colindele constituie o modalitate prin care omul atrage asupra sa influențele benefice, pozitive, care în noul an îi vor aduce sănătate și prosperitate în plan material, afectiv și spiritual. Pentru aceasta colindătorii merg din casă în casă fără a ocoli familiile sărace, deoarece se spune că familiile care locuiesc în case necolindate au insuccese și nenorociri în anul care vine (se consideră că anul bisericesc începe odată cu nașterea lui Iisus Hristos).
Cum arăta Moș Crăciun?
Grație tehnologiei 3D, cercetătorii britanici au reconstituit adevărata înfățișare a lui Moș Crăciun și spun că acesta nu are nimic comun cu imaginea pe care o avem despre el. Antropologii de la Universitatea din Manchester au creat o imagine tridimensională a Sfântului Nicolae din secolul al IV-lea, care a devenit ulterior Moș Crăciun.Ei au folosit măsurătorile craniului sfântului, care se află în Turcia. Cu tehnici utilizate în mod obișnuit pentru identificarea victimelor unor crime și date provenind de la radiografierea rămășițelor Sfîntului Nicolae, în anii 50 cercetătorii au recreat craniul pe care l-au acoperit cu „mușchi“ și „piele“, după care au atașat o barbă albă, îngrijită, așa cum se crede că se purta în acea epocă. Rezultatul este un chip prelung, osos, cu piele măslinie, cu mandibula pronunțată și nasul rupt. „Nu este Moș Crăciunul cu care am crescut noi, dar imaginea ne-a fost indusă de Coca-Cola“, spune specialista Caroline Wilkinson.
Darurile
Tradiția darurilor de Sfântul Nicolae s-a rupt în țările protestante, când, după succesul Reformei, nu a mai fost dorit un sfânt catolic pe post de împărțitor tradițional de daruri. Hughenoții francezi l-au inventat pe Pere Noel, englezii pe Father Christmas, germanii pe Weihnachtsmann, iar olandezii pe Sinter Klaas. Data împărțirii cadourilor a fost și ea mutată spre sărbătoarea Crăciunului, și astfel a apărut o nouă tradiție. (L. B.)
