Crăciun fără căldură la Avantgarden?

Demarat în vara anului trecut, proiectul imobiliar Avantgarden Sibiu dă piept cu primele probleme.

Până în prezent, a fost finalizat primul bloc – B1, cu 100 de apartamente – din cele 24 prevăzute de proiect. O parte din noii locatari, aproximativ 20, s-au și mutat în apartamentele atent finisate. Necazul lor este că a venit iarna și blocul încă nu este racordat la rețeaua de gaze naturale, așa că din locuințe lipsește apa caldă și căldura.

„Meci“ în trei

Chiar dacă dezvoltatorul proiectului, compania Maurer Imobiliare, a pus la dispoziție locatarilor aeroterme și boilere electrice, o stare de nemulțumire continuă să se manifeste în rândul celor care au achiziționat apartamente aici. „E frig în casă, ne culcam îmbrăcați, cu căciulă pe cap… și nu e normal, pentru că am plătit ca un cumpărător cinstit“, se plânge un locatar. Cei implicați în problemă sunt E.ON Gaz, distribuitorul de gaze naturale, Avi Prod Grup, o firmă din satul Șchiau, comuna argeșeană Bascov – cei care au câștigat licitația la E.ON pentru a racorda blocul la rețea – și dezvoltatorul Maurer, care a realizat construcția și a încasat banii pe locuințe.

bloc avantgarden

În primul bloc din noul cartier s-au mutat aproximativ 20 de familii

Aruncă pisica

RACORD

Apartamentele nu sunt încă racordate la rețeaua de gaze naturale

Cătălin Burnete, directorul general de la Maurer, susține că depune toate eforturile pentru a rezolva problema căldurii din blocul B1. „Am solicitat această racordare de mai bine de un an și jumătate celor de la E.ON. Lucrurile s-au mișcat însă extrem de lent. Am achitat în avans taxa pentru toate cele 24 de blocuri, câte 3.600 de lei de fiecare. Sper ca, în cel mult o săptămână, lucrarea să fie finalizată, pentru ca oamenii să beneficieze de căldură în apartamente“, a declarat Burnete, pentru Mesagerul de Sibiu. De cealaltă parte, Mihai Ioachim, șeful firmei care execută lucrările de racordare, spune că nu are nici o vină în această situație. „Noi avem termen de finalizare a lucrării fixat pentru data de 5 ianuarie 2015. Am înțeles situația de la Sibiu, de la Avantgarden, și am accelerat lucrările, sperând ca în maxim zece zile să le și finalizăm. Urmează, apoi, ca cei de la E.ON să racordeze fiecare apartament. Asta nu mai e treaba noastră“, se detașează de problemă Ioachim, contactat de reporterii Mesagerului.

La sfârșitul anului

CONDUCTA

Cei de la E.ON dau de înțeles că situația nu se va rezolva prea curând

Dacă dezvoltatorul speră că problema căldurii se rezolvă într-o săptămână, iar cel care execută racordarea în zece zile, E.ON avansează un termen și mai lung. „Execuţia lucrării a fost demarată la începutul lunii noiembrie, imediat după obţinerea autorizaţiei de construire din partea autoriăţilor locale. La acest moment, lucrarea este realizată în mare parte, circa 2 km de conducte de gaze naturale fiind montaţi. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru sfârşitul anului curent“, se arată într-un comunicat din partea E.ON România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*