Covoare asfaltice noi pe trei drumuri județene

Societatea de drumuri a Consiliului Județean Sibiu, SC Drumuri și Poduri SA, a finalizat planul de lucrări pentru luna aprilie 2018. Astfel, investițiile au vizat patru tronsoane de drumuri județene importante, la care s-au adăugat lucrări de plombări și întreținere pe celelate drumuri județene aflate în administrarea societății. Valoarea lucrărilor realizate în acest interval se ridică la 1,8 milioane de lei.

Cea mai importantă investiție este reabilitarea și modernizarea a 2 kilometri din DJ 106R Sibiu – Poplaca. Pe acest tronson a fost turnat un nou covor asfaltic.

Tot în această zonă din Mărginimea Sibiului a fost reparat și drumul județean dintre Cristian și Orlat, pe o lungime de 2,6 kilometri. Este vorba despre așternere de covor asfaltic pe DJ 106E, așa cum apare în indicativul drumurilor județene.

Un alt tronson care a necesitat reparații imediate este și Gârbova DN 1 – limită județul Sibiu. Pe o lungime de 1,84 km din DJ 106 F a fost refăcut covorul asfaltic în întregime. În final, pe DJ 143 B, în zona localității Rusciori, angajații societății sibiene au efectuat lucrări de pietruire a drumului și au fost refăcute o serie de podețe.

La 50 de ani de la înființare, societatea întreține și repară cei 950 km de drumuri județene de pe raza județului Sibiu, din care 600 km sunt drumuri asfaltate și în plus asigură serviciul de deszăpezire în perioada de iarnă. „Astăzi, societatea are 165 de angajați, cinci puncte de lucru amplasate în mai multe locuri din județ, în Sibiu, Cârța, Agnita, Șeica Mare și Dumbrăveni, iar în perioada de iarnă avem și cinci punte suport în zonele limitrofe, când este necesară acoperirea situațiilor de urgență”, declară Ovidiu Spătari, directorul general al SC Drumuri și Poduri SA.

Activitatea de întreținere și reparații a drumurilor județene finanțată din fonduri proprii de la bugetul Consiliului Județean Sibiu face parte, alături de programul de investiții care vizează modernizarea și reabilitarea acestei infrastructuri, din Strategia Consiliului Județean Sibiu de dezvoltare a infrastructurii rutiere.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*