Covid în școli: 180 unități de învățământ au ajuns în scenariul roșu. Șase elevi au ieșit din spital, 4 cadre didactice au intrat

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.

Prin urmare, astăzi, 5 noiembrie 2020, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație:

–  132 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară – mai puțin cu 4 unități de învățământ;

21 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – mai mult cu 4 unități de învățământ;

180 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor elevilor la activități/lecții online (toate unitățile de învățământ din municipiul Sibiu (85), toate unitățile de învățământ din orașul Agnita (4), toate unitățile de învățământ din orașul Cisnădie (8), toate unitățile de învățământ din orașul Avrig (4), Școala Gimnazială Apoldu de Jos cu structurile Grădinița cu Program Normal Apoldu de Jos și Școala Primară Sângătin, Școala Gimnazială Racovița cu structura Școala Primară Sebeșu de Sus, Grădinița cu Program Normal Colun, Școala Gimnazială Bîrghiș, Școala Gimnazială Nocrich, Grădinița cu Programul Normal Nocrich, Școala Gimnazială Roșia, Grădinița cu Program Normal Nou Român, Şcoala Gimnazială Cârţa, Școala Gimnazială ”Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Grădinița cu Program Normal Arpașu de Sus, Școala Gimnazială ”Aurel Popa” Arpașu de Sus, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” Șelimbăr, Grădinița cu Program Prelungit Șelimbăr, Școala Gimnazială Veștem, Grădinița cu Program Prelungit Veștem, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Mediaș, Școala Gimnazială Tilișca, Grădinița cu Program Normal Rod, Școala Gimnazială Ocna Sibiului, Școala Gimnazială Poplaca, Școala Gimnazială ”Samuil Micu” Sadu, Școala Gimnazială ”Matei Basarab” Turnu Roșu, Grădinița cu Program Normal Sebeșu de Jos, Centrul de Educație Incluzivă Turnu Roșu, Școala Gimnazială Waldorf ”Hans Spalinger” Roșia, Liceul Tehnologic ”Johannes Lebel” Tălmaciu, Școala Gimnazială Tălmaciu, Grădinița cu Program Prelungit Tălmaciu, Școala Gimnazială Tălmăcel, Școala Gimnazială Cașolț, Școala Gimnazială Daia, Școala Gimnazială Nou, Școala Gimnazială Șura Mică, Grădinița cu Program Prelungit Șura Mică, Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște, Grădinița cu Program Prelungit Săliște, Școala Gimnazială Săcel, Grădinița cu Program Normal Săcel, Școala Primară Amnaș, Școala Primară Mag, Grădinița cu Program Normal Sibiel, Școala Primară Netuș, Şcoala Primară Săcadate, Grădiniţa cu Program Normal Ţapu, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Copșa Mică, Școala Gimnazială Ighișu Nou, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Valchid, Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș, Școala Gimnazială ”Ioan Ban Dascălu” Poiana Sibiului, Grădinița cu Program Normal Poiana Sibiului, Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Dumbrăveni, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 Dumbrăveni, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3 Dumbrăveni, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Dumbrăveni, Şcoala Gimnazială Agârbiciu, Grădiniţa cu Program Normal Agârbiciu, Şcoala Primară Presaca, Şcoala Gimnazială Biertan, Grădiniţa cu Program Normal Biertan, Şcoala Primară Şoroştin, Şcoala Gimnazială „Badea Cârţan” Cârţişoara, Liceul Tehnologic ”Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului, Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Școala Primară Giacăș, Grădinița cu Program Normal Daia, Școala Gimnazială Daia, Grădinița cu Program Normal Roșia, Școala Gimnazială ”Ioan Albescu” Boița, Grădinița cu Program Normal Boița, Școala Gimnazială ”Aurel Decei” Gura Râului, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Gura Râului, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Gura Râului, Liceul Tehnologic Mârșa, Școala Gimnazială ”Andrei Șaguna” Șura Mare, Grădinița cu Program Prelungit Șura Mare, Școala Gimnazială Loamneș, Școala Primară Hașag, Școala Primară Ernea);

 

De asemenea, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:

  • 118 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2: 53 elevi (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Sibiu, Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște, Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu, Liceul Tehnologic Mârșa, Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Johanes Lebel” Tălmaciu, Liceul Tehnologic ”Automecanica” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială ”Bathory Istvan” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Liceul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș), 54 cadre didactice (Școala Gimnazială Nocrich, Școala Gimnazială Roșia, Colegiul Tehnic ”August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială Bârghiș, Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie, Școala Gimnazială Cașolț, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Liceul Teoretic ”Gheorghe Lazăr” Avrig, Școala Gimnazială Hosman, Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște, Liceul Tehnologic Iacobeni, Grădinița cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată” Mediaș, Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, Școala Gimnazială Șura Mică, Şcoala Gimnazială Nr. 7 Mediaş, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaş, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Copșa Mică, Școala Gimnazială Tilișca, Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu, Școala Gimnazială ”Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Școala Gimnazială ”Matei Basarab” Turnu Roșu, Școala Gimnazială Ighișu Nou, Școala Gimnazială Hoghilag, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Sibiu, Școala Gimnazială Alma, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Independența” Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Școala Gimnazială Veștem, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu, Grădinița cu Program Normal Nocrich, Liceul Tehnologic ”Automecanica” Mediaș, Școala Gimnazială ”Samuil Micu” Sadu, Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Școala Gimnazială Șmig, Școala Primară Giacăș, Liceul de Artă Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Vurpăr, Școala Gimnazială Nr. 10 Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Piticot” Mediaș, Școala Gimnazială ”Sava Popovici Barcianu” Rășinari, Liceul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș), 4 personal didactic auxiliar (Școala Gimnazială Nr. 5 Mediaș, Liceul Tehnologic ”Johannes Lebel” Tălmaciu, Liceul de Artă Sibiu) și 7 personal nedidactic (Liceul Tehnologic Cisnădie, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 36 Sibiu, Grădinița cu Program Normal ”Prichindel” Micăsasa, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 42 Sibiu);
  • 722 persoane carantinate/izolate: 631 elevi, 62 cadre didactice, 17 personal didactic auxiliar și 12 personal nedidactic).

 În comparație cu datele de ieri, s-a modificat numărul persoanelor internate (a crescut cu 4 cadre didactice și un personal nedidactic, dar a scăzut cu 6 elevi) și al persoanelor izolate (a crescut cu 2 elevi, cu 3 personal didactic și 4 personal didactic auxiliar, dar a scăzut cu 5 personal nedidactic), în total fiind 722 persoane (față de 718 în 04.11.2020).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*